Încep seria de articole prin a vă vorbi despre ceea ce s-a schimbat în obiceiurile mele financiare de-a lungul timpului. Unele dintre aceste obiceiuri se schimbă odată cu vârsta, altele sunt inoculate de către familie sau învățate de la cei din jurul nostru.

Sunt femeie, am un job stabil, reușesc să am venituri și din alte surse prin prisma specializării mele, dar până acum ceva timp nu m-am gândit niciodată că aș putea investi banii pe care îi câștig. Nu m-am gândit nici măcar să îi pun deoparte pentru a economisi, pe termen lung, pentru ca mai târziu să pot face cu ei lucruri mai importante decât să îmi cumpăr o pereche de pantofi sau să merg într-o excursie cu o companie low-cost.

Printr-o minune, cred eu, am reușit să ies din acest cerc vicios al cheltuielilor și să mă gândesc serios să încep să economisesc bani. Parcursul a fost lung și greu deoarece creierul meu nu era obișnuit cu această abordare, aceea de a nu urma primul impuls – cheltuirea banilor imediat ce îi aveam în cont. Dar orice parcurs, indiferent cum este el, ne învață ceva. Eu am învățat să economisesc după multe lupte cu mine, experiențe, discuții cu alți oameni, frustrări, multe articole și câteva cărți citite despre acest subiect. Voi scrie într-un alt articol ce cărți am citit și ce website-uri urmăresc despre educația financiară.

Am început să lucrez de la vârsta de 19 ani, deși teoretic nu aș fi avut nevoie deoarece primeam bani de la părinți. Dar fiind într-o țară unde costul vieții era mult mai scump ca cel din România, dorind să mă simt independentă și având oportunități de joburi binișor plătite la universitatea la care studiam sau în cămin, mi-am spus de ce, nu? Însă în acea perioadă nu știam cum să economisesc și nici cum să îmi stăpânesc impulsurile, căzând din lac în puț pentru ca la final de lună să stau cu teamă că nu îmi vor ajunge banii până la salariu sau că mama nu va mai putea să îmi dea.

Dar în tot acest interval de timp (19-26 de ani) am învățat foarte multe lucruri și mi-am schimbat multe dintre obiceiuri.

Cheltuirea banilor din ziua de salariu

La 19 de ani primul lucru pe care îl făceam aproape de fiecare dată era să merg la shopping în ziua în care îmi primeam salariul. Dar fetelor, frustrările sau problemele nu dispar cu a 2-a bluză cumpărată. Nici cu al 10-lea tricou.

Cele mai noi gadgeturi

Nu trebuie să am ultimul model de laptop sau de telefon. Ca orice tânără înconjurată de alte tinere, fiecare cu situații financiare diferite, râvneam la ce aveau celelalte. Mi-a trecut între timp.

Economisirea banilor

Acum o parte din banii pe care îi câștig îi păstrez doar pentru mine. Așa că sfatul meu este să economisești cât poți de mult, când poți. Nu îi da pe nimic.

Constituirea unui fond de urgență și de siguranță s-a produs în timp, deși înainte nu îi înțelegeam importanța. Cred că este foarte important să ai un fond de urgență (o sumă de care poți dispune imediat pentru ceva extrem de urgent) și un fond de siguranță (o sumă mai mare la care să poți apela când vrei să te muți într-un alt apartament sau vrei să îți schimbi jobul și înainte de asta ai avea nevoie de o pauză). Constituie aceste fonduri pas cu pas, în funcție de veniturile tale. Voi vorbi și despre pașii pe care eu i-am urmat pentru a-mi constitui aceste două fonduri într-un alt articol.

Gătit vs. Mâncat în oraș

Una dintre micile mele plăceri este mâncatul la restaurant, dar între timp am învățat că gătitul nu este o înjosire, nici nu este triumful bărbaților asupra femeilor, nici nu mă transformă într-o casnică și m-a scutit de multe cheltuieli. Este un skill și o oportunitate. Mersul la piață înseamnă socializare, produse mai bune și mai ieftine;

Acum știu că totul se construiește în timp, la fel și un venit decent sau generos. Faceți lucrurile pas cu pas.

Fiți curajoase și gândiți-vă în primul rând la voi!