Incerc sa raspund in decurs de 24h tuturor mesajelor pe care le primesc pe e-mail si sa am un inbox cu zero mesaje necitite.

Dar, trebuie insa sa recunosc, ca peste weekend sau in timpul sarbatorilor, imi place sa ma deconectez si sa petrec timp cu familia asadar, raspund mai rar sau deloc mesajelor primite in aceasta perioada.

Va multumesc pentru intelegere!

Despre proiectul Investestelabursa

Am fost mereu atras de domeniul investițiilor la bursă și mai ales de studiul graficelor. Nu îmi aduc aminte exact de unde a pornit această pasiune dar cert este că am simțit mereu o atracție față de graficele colorate și liniile trasate dealungul acestora. Ulterior, am conștientizat că analizând doar trendul graficelor nu e deajuns și că investițiile la bursă nu se rezumă doar la atât.

Am început să mă documentez mai serios și să studiez rezultatele financiare ale companiilor. Am intrat astfel pe un “teritoriu” total necunoscut mie. Programator de meserie și absolvent de ingineria calculatoarelor, rapoartele financiare, bilanțurile contabile și indicatorii de profitabilitate erau termeni cu care nu mai luasem contact dar i-am privit ca pe o nouă provocare și am început încet, încet să le înțeleg importanța și să-i folosesc în analizele mele.

Pornind de la problemele ce le-am întâmpinat atunci când am decis să intru în domeniul investițiilor la bursă și de la nevoia de continuă informare și documentare am decis să creez o platformă web unde să public informațiile și analizele ce le consider importante și relevante pentru mine. Din experiența redactării diferitelor articole și analize pentru canalul de Youtube am conștientizat că o informație proaspăt învățată ți se întipărește mai bine în minte atunci o pui pe hârtie sau când încerci să o explici altcuiva.

Rareș Mihăilă

S.C. PORTAL INVESTESTELABURSA S.R.L.

CUI: 49125864

Adresa: Str. Tudor Valdimirescu nr 170 ap. 13 Targu Mures Jud. Mures

RO54BTRLRONCRT0CP3217501 deschis la Banca Transilvania filiala Mures