La fel ca oricare investitor începător, atunci când mi-am propus să îmi construiesc primul portofoliu de investiții, am fost curios să aflu care e rețeta succesului în domeniul investiții lor la bursă.
Am găsit multe sfaturi însă una dintre cele mai des întâlnite reguli a fost: diversificarea portofoliului de investiții pe mai multe clase de active
Cu toții cunoaștem principalele clase de active prin intermediul cărora ne putem construi un portofoliu de investiții: acțiunile și obligațiunile/titlurile de stat. Adevărata provocare vine însă atunci când trebuie să le includem în propriul portofoliu și trebuie să decidem ce procent ar fi bine să alocăm acțiunilor și ce procent titlurilor de stat sau obligațiunilor.
Din păcate pentru această provocare nu există o regulă generală. Alocarea claselor de active din portofoliu trebuie să țină cont de profilul de risc al fiecărui investitor. Profilul de risc poate fi determinat pe baza diverselor teste care sunt disponibile gratuit online și se poate încadra între următoarele varianate: conservator, moderat-conservator, moderat-agresiv, agresiv și foarte agresiv.
Dar de ce să ne limităm doar la clasicele acțiuni și titluri de stat?
Oare ce alte clase de active mai putem include într-un portofoliu diversificat și la ce randamente ne putem aștepta?
Cât de diversificat trebuie să fie portofoliul nostru de investiții?
Oare cum ar arăta un portofoliu conservator și la ce randamente ne putem aștepta?
Îmi propun să ofer răspunsurile la toate aceste întrebări în cadrul webinarului Trading Masterclass realizat de XTB LIVE de la ora 17:15
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.