După un an bursier 2017 care a semanat destul de mult cu o cursă pe un rollercoaster, anul 2018 are toate șansele să fie cel puțin la fel de palpitant. Primele ședințe de tranzacționare din anul 2018 au determinat o creștere accelerată a acțiunilor multor companii datorită nivelurilor de preț la care au ajuns acestea în urma prabușirii din a doua parte a anului 2017. Randamentele dividendelor ce pentru câteva companii mari pot atinge, chiar depăși 10%, i-a facut pe mulți investitori să cumpere acțiunile încă din primele zile ale anului 2018.

Transgaz – pe primele locuri în topul celor mai mari dividende

Prima companie pe care am introdus-o în portofoliu încă din primele zile ale anului 2018 a fost Transgaz. Transportatorul de gaze a raportat anul trecut la finalul lunii septembrie un profit în creștere cu 21% și se află conform analiștilor pe primul loc în topul companiilor ce ar urma să distribuie cele mai mari dividende din 2018. Datorită modificărilor de tarife operate de ANRE analiștii se așteaptă ca Transgaz să raporteze pe trimestrul patru din 2017 un profit cel puțin la fel de bun ca cel raportat în 2016. Având un astfel de rezultat și o rată de distribuție a profitului de 90%,  dividendul ar putea ajunge la 49.5 lei/acțiune ceea ce ar însemna un randament de peste 10%.

Datorită planului de investiții îndrăzneț în care este implicată compania, construirea gazoductului BRUA sau extinderea operațiunilor prin achiziția altor companii din regiune, unii analiști estimează în cazul Transgaz o rată de distribuție de 65% a profitului ceea ce ar însemna un dividend sub 40 lei poate chiar 37 lei/acțiune. O rată mai mică de distribuție a dividendului ar produce inevitabil o dezamăgire în rândul investitorilor ce se va traduce printr-un val de vânzări și o prabușire a prețului acțiunilor.  În 2017 conducerea Transgaz a încercat sa convingă rerezentanții guvernului să nu impună o rată de distribuție de 90% invocând tocmai planurile îndrăznețe de investiții. Ministerul energiei nu s-a lăsat însă convins, ba chiar a cerut și dividende suplimentare.

Trei resurse utile pentru investiții de succes la bursă

  1. Cati bani poti castiga la bursa?
  2. Pensie linistita prin investitii la bursa
  3. Cum investesti in aur?

Romgaz – cele mai bune rezultate pe T3 2017 dintre companiile blue-chip

Producătorul de gaze Romgaz poate fi de asemenea o investiție profitabila la început de an, compania raportând la finalul lunii septembrie anul trecut rezultate foarte bune. Pe primele nouă luni, creșterea profitului a ajuns la 66%, compania raportând până acum în fiecare trimestru rezultate foarte bune.

Rezultatele Romgaz sunt cele mai bune raportate până acum pentru T3 2017 de o companie mare de la BVB, ținând cont atât de creșterea profitului, cât și de sursa acestei creșteri. Nu trebuie omis nici faptul că aceste rezultate au venit în perioada în care de regulă Romgaz are vânzări mai mici, iar ultimul trimestru al anului va aduce în mod normal profituri mai mari.

Sursa: Raport Prime Transaction 17.11.2017

Estimarea de dividend realizată de mine pe baza rezultatelor la 9 luni indica un dividend de aproape 3.5 lei/acțiune ce ar putea aduce un randament de 9% la nivelul actual de preț. Romgaz a avut și în trecut o predispoziție către a distribui prin dividende mare parte din profitul realizat astfel că investitorii se așteaptă și în acest an la o rata de distribuție de cel puțin 90%.

OMV-Petrom pierde corelarea cu compania mamă OMV

Cotația producătorului de hidrocarburi OMV Petrom a rămas la prețuri atractive la final de 2017 chiar dacă prețul petrolului s-a apreciat spectaculos în ultima perioadă. Totodată deprecierea întregii burse de a noi din a doua parte a anului 2017 a produs un decalaj forțat între cotația companie mamă OMV și cotația Petrom listată la noi pe bursă. Astfel spre finalul anului 2017 când cotația petrolului atingea noi maxime și cotația OMV pe bursa din Germania se aprecia cu peste 20%, prețul acțiunilor Petrom se prăbușea la București datorită incertitudinilor fiscale și politice.

Grafic saptamanal OMV si OMV-Petrom

Rezultatele raportate de companie la finalul lunii septembrie au fost peste așteptări profitul net raportat crescând cu 111%. Creșterea cotației barilului de petrol, rezultatele financiare bune raportate la 9 luni, decalajul față de compania mamă și dividendul estimat de 0.018 lei/acțiune ce ar putea fi distribuit în acest an creează premisele pentru o apreciere a acțiunilor în acest an.

Riscurile unei investiții în acțiunile Petrom vin în acest an din 2 direcții. Pe de-o parte există șanse destul de mari ca Fondu Proprietatea care încă deține un pachet de 10% din acțiunile Petrom să efectueze o nouă vânzare fie printr-un plasament privat fie printr-o ofertă publică de vânzare. Pe de altă parte există riscul schimbării legii redevențelor, lege care nu a fost schimbată din anul 2008. Schimbările aduse legii redevențelor ar putea afecta profitabilitatea companiei pe viitor.

Banca Transilvania ajunge în topul celor mai ieftine companii

Sectorul bancar a avut în 2017 un an foarte bun, măririle de salarii au determinat populația să se împrumute și mai mult iar acest lucru s-a văzut foarte bine în rezultatele raportate de bănci. Astfel Banca Transilvania a raportat anul trecut la finalul lunii septembrie un profit net în creștere cu 18,7% iar BRD a raportat un rezultat net în creștere cu 78%. Analiștii estimează că creșterea dobânzilor din a doua parte a anului 2017 va continua și în 2018 iar acest lucru este bun augur băncilor. Cu toate acestea acțiunile băncii Transilvania s-au prăbușit agresiv în ultima parte a anului 2017 ajungând la un preț atractiv prin prisma indicatorului PER (6.9 la începutul anului 2018). Analiștii se tem în continuare că ideea introducerii unei taxe pe activele bancare nu a fost uitată de guvern iar planul ar putea fi pus în aplicare în acest an.

Resurse utile pentru construirea unui portofoliu de investiții

  1. Cum descoperi cele mai bune investiții?
  2. Cum economisești pentru a investi?
  3. Investiții în companii ce distribuie dividende