După un an 2020 extrem de agitat, plin de necunoscute și de incertitudini, trei companii, Norofert, Holde Angri Invest și 2Performant Network au reușit listarea acțiunilor pe piața Aero a Bursei de Valori București. In schimb, Piața Reglementată nu a mai avut o listare directă de trei ani, cu excepția acțiunilor Bittnet Systems ce au fost promovate de pe piața Aero.

Pe segmentul de obligațiuni dinamica listărilor a fost mult mai intensă, astfel încât, în ultimii doi ani s-au listat 19 emitenți noi conform datelor BVB.

În aceași notă, în prima jumătate a anului 2021 sunt așteptate, de asemenea, numeroase companii să se listeze pentru prima dată pe bursă, companii precum MAM Bricolaj, Agroland Business System, SafeTech Innovations, Star Residence Invest și Vifrana.

Listarea unor companii de stat, de asemenea, ar putea fi posibilă anul acesta dacă noul Guvern va modifica legea care blochează listarea acestora. Astfel, am putea vedea pe Piața Reglementată companii precum Hidroelectrica, Aeroporturi București sau Salrom.

Mam Bricolaj a debutat de BVB pe 21 Ianuarie

Furnizor de materiale şi de accesorii pentru mobilier este singurul magazin cu autoservire din domeniu.

MAM Bricolaj este prima compania din 2021 care și-a listat acțiunile la BVB pe Piața Aero. Aceasta a închis prima zi de tranzacționare la un preț de 30.6 lei pe acțiune, oferind un randament de 53%, investitorilor ce au participat în plasamentul privat.

În luna septembrie MAM Bricolaj a realizat un plasament privat de acțiuni la un preț maxim de 20 lei pe acțiune și a închis anticipat în prima zi cu o suprasubscriere de 76%.

În acest mod, suma strânsă de la investitori va fi folosită pentru deschiderea a trei magazine: unul în București, fiind al treilea din capitală, unul în Brașov și ultimul în Iași sau Cluj.

Pentru perioada 2021-2023, compania are ca plan de investiții deschiderea a câte două magazine noi pe an, iar în următorii zece ani acoperirea fiecărei reședințe de județ.

În 2019, cifra de afaceri era de 29,6 mil de lei, în creștere cu 16% față de anul precedent, iar profitul de 2,9 milioane lei. După S1 al acestui an, cifra de afaceri a companiei a fost de 17 mil lei cu un profit net de 2 mil lei, în creștere cu 80% față de S1 2019.

Vrei să investeși la bursă în 2024?

Ai nevoie de un cont de tranzacționare la un broker autorizat. Deschiderea contului se poate face acum, 100% online, în doar 5 minute, prin intermediul telefonului mobil.

Mai multe informații despre cum poți investi la Bursa de Valori București și la Bursele Internaționale găsești pe www.goldring.ro. Alege Goldring – intermediar autorizat pe piața de capital cu o experiență de peste 23 de ani!

Agroland Business Systems

Este o societate care deține cea mai mare rețea de magazine agricole, cu aproximativ 250 de magazine deschise în 28 de județe, dintre care doar 64 de unități sunt deținute de companie, restul fiind administrate în sistem de franciză.

Societatea deține poziția de lider pe aria de comerț cu produse pentru grădina, fermă și animale de companie. În luna noiembrie, au anunțat încheierea anticipată, a plasamentului privat de acțiuni, în valoare de 38,5 milioane de lei în condițiile unei suprascrieri de 385% peste valoarea ofertei.

De asemenea, în luna martie, Agroland a mai atras din piață 8.08 mil lei printr-un plasament privat de obligațiuni cu maturitate la 5 ani și un cupon de 9% pe an. Capitalul astfel obținut a fost parțial folosit pentru deschiderea unor noi magazine, Agroland MEGA.

La sfârșitul anului 2019 cifra de afaceri a fost de 133,6 mil lei și un profit net de 2,4 mil lei, iar până în anul 2025 compania estimează o cifră de afaceri de 222,6 mil lei.

Vifrana producator de vinuri ecologice

Cel mai mare producător românesc de vin organic după suprafața cultivată, cu produse precum “Bob cu Bob”, “Patrician”, “Draculette” și altele a realizat un plasament privat de acțiuni cu sprijinul societății de brokeraj Goldring.

Astfel cu cele 9,5 mil de lei obținuți de la investitori, compania dorește să ramburseze un credit bancar în valoare de 8,2 mil lei, să investească în tehnologie, dar și să se extindă în străinatate în țări precum Germania, Marea Britanie, Suedia și Olanda.

De asemenea, se dorește dezvoltarea unei noi linii de business, cu produse secundare bio din tescovină pentru sectorul farmaceutic și cosmetic. Spre deosebire de vinul convențional care a prezentat o scădere a cererii ca urmare a crizei sanitare, piața vinului organic a continuat să crească.

Pentru anul 2020 compania estimează o cifră de afaceri de 5.1 mil lei, în creștere cu 26% față de anul precedent și un profit de 2,33 mil lei, în scădere cu 11%.

Safetech Innovations companie din sectorul de securitate cibernetica

Companie înființată în anul 2011, este singura companie de pe piața românească specializă în domeniul securității cibernetice. Plasamentul privat realizat de aceștia a fost suprasubscris în 37 de secunde, cu o rată record de subscriere de 857%. Astfel, a fost vândut 20% din capitalul social al companiei, cu o valoare nominală de 0,2 lei pe acțiune.

Suma de 2,5 mil lei va fi folosită pentru investiții în dezvoltarea de produse inovatoare, dar și pentru dezvoltarea laboratorului de testare al securitații. În anul 2019 Safetech a avut o cifră de afaceri de 10.5 mil lei în creștere cu 56,4% față de 2018 și un profit net 1,25 mil lei în creștere cu 26,3% față de anul precedent. Pentru anul 2020, compania estimează o creștere a veniturilor de 15% și un profit net de 2 mil lei în creștere cu 60% față de 2019.

Prima companie din sectorul REIT – Star Residence Invest

Prima companie de tip REIT (Real Estate Investment Trust) care se pregatește de o listare pe BVB. Plasamentul privat de acțiuni a fost lansat în luna decembrie de către Impact Developer & Contractor simbol bursier (IMP) și compania iși propune ca până în luna ianuarie acțiunile să fie disponibile pentru tranzacționare.

Capitalul strâns de la investitori are ca principal scop achiziționarea de imobile rezidențiale în București, Iași, Cluj, dar și în alte zone.

În momentul actual Star Residence deține 14 apartamente și 26 de parcări ce asigură un randament brut de 11% pe an. Compania dorește să distribuie 75-90% din profit sub formă de dividente, iar scenariul de bază al proiectului indică un randament net al investiției inițiale de 14% pe an.