Producătorul de energie Nuclearelectrica a raportat conform așteptărilor analiștilor un profit net de 84 mil. lei mai mare cu 26% față de T1 2016. Rezultatul din exploatare (EBIT) a crescut cu 41% ajutat de prețurile pe piața de energie ce au atins la începutul anului un nivel record. Chiar dacă în primele 3 luni ale anului a livrat o cantitate de 2.766Gwh de energie, în scădere cu 1,32% față de perioada similară a anului trecut, prodcătorul de energie și-a majorat veniturile din exploatare cu 8,93%.

Compania menționeză însă în raportul trimis investitorilor

Creşterea profitului net de 25,7%, prin raportare la creşterea profitului brut din exploatare de 41,5%, este determinată de faptul că în trimestrul I al anului 2017 s-a înregistrat o cheltuială financiară netă de 1,83 milioane lei, faţă de perioada similară a anului 2016 când s-a înregistrat venit financiar net de 10,3 milioane lei, generată de diferenţele de curs valutar nete înregistrate

Raport Nuclearelectrica

Producătorul de energie și-a programat pentru anul acesta investiții de 231,6 milioane de lei, cea mai mare pondere din programul de investiții a companiei fiind alocată Sucursalei CNE Cernavodă 196,76 lei. Dealtfel, centrala de la Cernavodă (unitatea 1) a fost deconectată controlat de la Sistem Energetic Național la începtul lunii mai pentru lucrări de mentenanță. După reconectarea unității 1, compania planifică deconectarea unității 2 care și ea ar urma să intre într-un program de modernizare și mentenanță ce ar dura 30 de zile.

Rezultatele pe T1 incluse deja în cotația Nuclearelectrica

Acțiunile Nuclearelectrica au avansat de la începutul anului cu peste 40% impulsionate decizia guvernului de a majora rata de distribuție a profitului pentru companiile de stat la 90% și de prețurile ridicate la energie electrică care au adus rezultate financiare mai bune atât pe T4 2016 cât și pe T1 2017. Compania propune acționarilor un dividend brut de 0,33 lei/acțiune data de înregistrare fiind pe 9 Iunie 2017 iar data plății pe 28 Iunie 2017. Raportul pe T1 publicat de companie pe 12.05.2017 nu a adus nici o supriză pentru investitori, prețul acțiunilor nereușind să depășească pragul de 7 lei/acțiune, rezultatele financiare bune fiind se pare integrate deja în cotația companiei. Rămâne de văzut dacă în următoarele trimestre compania va reuși să surprindă plăcut investitorii cu rezultate financiare la fel de bune, în condițiile în care prețul energiei a coborât de la nivelul începutului de an dar se menține totuși la niveluri mai ridicate decât în perioada simalară a anului trecut și reactoarele centralei de la Cernaovodă au fost oprite pentru lucrări de mentenanță.

Raport OPCOM piata pentru ziua urmatoare aprilie

Raport OPCOM piata pentru ziua urmatoare aprilie

 Acțiunile Nuclearelectrica în consolidare

Cotația producătorului de energie a început un raliu nebun odată cu luna ianuarie reușind pentru scurt timp să depășească pragul de 7 lei/acțiune. Pe parcursul avansului către maximul de 7 lei a realizat pentru o serie de formațiuni de consolidare și continuare de diferite forme (pana, steag ). În momentul de față graficul a realizat o formațiune de double top care dacă va reuși să spargă suportul de la 6,60 lei/acțiune va duce la o depreciere a cotației către 6,40 sau 6,20 lei/acțiune. În cazul în care suportul va reuși să susțina cotația am putea asista la o consolidare sub forma unui dreptunghi și o nouă testare a rezistenței de 7 lei/acțiune (marcată cu roșu).

Grafic zilnic Nuclearelectrica

Grafic zilnic Nuclearelectrica