Primesc săptămânal zeci de întrebări de la investitori începători care vor să facă pasul către universul investițiilor la bursă și sunt nehotărâți ce broker să aleagă sau mai exact cu ce companie de brokeraj să colaboreze pentru contruirea unui portofoliu de investiții.

Din punctul meu de vedere alegerea brokerului este ultimul pas dintr-un lung proces pe care investitorii începători ar trebui să-l parcurgă înainte de a investi un leu pe bursă.

Construirea unui fond de urgență

Primul pas și poate cel mai important înainte de a investi la bursă consider că e construirea unui fond de urgență. Chiar dacă nu e tocmai sfatul la care se așteptau cei mai mulți investitori începători, construirea unui fond de urgență este cel mai important pas pe care trebuie să-l faci înainte de a investi la bursă.

Acest fond de urgență reprezintă o sumă de bani care acoperă nevoile familiei pentru o perioadă de 3 sau 6 luni. Această sumă de bani trebuie să fie ușor accesibilă și poate fi investită în instrumente financiare cu grad redus de risc cum ar fi: fonduri de obligațiuni, depozite bancare.

De ce trebuie să-ți construiești un fond de urgență înainte de investi la bursă?

Îți creezi un obicei de a economisi bani în fiecare lună. După ce ai construit fondul de urgență cel mai probabil vei păstra acest obicei și vei folosi banii economisiți pentru a face noi investiții în fiecare lună.

Vei avea un colac de salvare în caz de urgență.

Fondul de urgență îți va da o încredere maximă în tine că orice s-ar întâmpla tu și familia ta e în siguranță și nu veți rămâne pe drumuri chiar dacă îți pierzi toți banii investiți.

Stabilirea profilului de investitor

Analizând de-a lungul timpului întrebările venite pe diverse căi am constatat că mulți investitori sunt atrași de instrumentele financiare foarte riscante deși cel mai probabil acestea nu sunt potrivite pentru ei. Așa cum fiecare șofer are un stil de condus (mai agresiv sau mai prudent) așa consider că fiecare investitori are un profil investițional.

Profilul de investiții se poate afla destul de ușor realizând un simplu chestionar compus din câteva întrebări simple care la prima vedere nu au legătură cu investițiile la bursă dar răspunsurile sincere la toate aceste întrebări, la final, pot compune o imagine destul de fidelă a profilului de investitor.

Alegerea instrumentelor financiare potrivite

Având un profil investițional alegerea instrumentelor financiare potrivite nu mai reprezintă o provocare atât grea. În funcție de profilul investitional, portofoliul unui investitor poate fi construit dintr-o gamă destul de redusă de instrumente financiare.

De exemplu, portofoliul unui investitor de tip conservator poate fi construit din instrumente financiare precum: titluri de stat, depozite bancare, fonduri de obligațiuni și poate obligațiuni corporative într-o proporție mică dar și acelea alese cu foarte mare grijă.

Portofoliul unui investitor agresiv va fi compus în mare parte din acțiuni, criptomonede și instrumente financiare derivate.

Cinci tipuri de portofolii de investiții – care ti se potriveste?

Stabilirea unei strategii de investiții

Strategie de investiții pasivă sau activă care e mai potrivită pentru tine? Nimeni altcineva nu îți poate da un răspuns la această întrebare. Doar tu știi cât timp poți dedica investițiilor la bursă și câtă muncă de cercetare ești dispus să faci pentru a identifica noi oportunități de investiții.

O strategie de investiții pasivă presupune stabilirea unei alocări potrivite profilului de risc, stabilirea unui set de instrumente financiare care vor fi incluse în portofoliu și mai departe menținerea acelei alocări pentru o perioadă îndelungată de timp.
Banii economisiți periodic sunt folosiți pentru a cumpăra doar instrumentele financiare stabilite inițial și pentru a face periodic rebalansări.

Tutorial de investitii pasive

Strategia de investiții activă presupune o muncă de cercetare și de informare continuă. Investitorii activi sunt mereu în căutare de noi oportunități de investiții, speculații pe termen scurt sau de companii subevaluate care ar putea crește în perioada imediat următoare.
Pentru acest lucru au nevoie de un set de instrumente de analiză care să le permită studierea rezultatelor financiare și de o comunitate de investitori la fel de pasionați cu care să facă constant schimb de experiență.

Alegerea unei companii de brokeraj

Odată stabilite toate aspectele de mai sus se poate trece la alegerea unei companii de brokeraj prin intermediul căreia strategia de investiții să poată fi pusă în practică.
Aspecte de luat în calcul în alegerea unei companii de brokeraj – vreau să investesc la bursă ce broker sa aleg

  1. Autorizarea ASF
  2. Setul de instrumente financiare disponibile
  3. Platforma de tranzactionare
  4. Comisionul de tranzacționare

Vrei să investeși la bursă în 2024?

Ai nevoie de un cont de tranzacționare la un broker autorizat. Deschiderea contului se poate face acum, 100% online, în doar 5 minute, prin intermediul telefonului mobil.

Mai multe informații despre cum poți investi la Bursa de Valori București și la Bursele Internaționale găsești pe www.goldring.ro. Alege Goldring – intermediar autorizat pe piața de capital cu o experiență de peste 23 de ani!