Anul 2019 a început cum nu se putea mai prost pentru investitorii la Bursa de Valori București însă ce a urmat a depășit așteptările celui mai optimist investitor. Indicele BET a încheiat 2019 cu un randament de peste 35% iar acum, în 2020, probabil mulți investitori se întreabă:

Mai poate bursa să crească și în acest an?

La ce randamente ne putem aștepta în 2020?

Mai este loc de creștere sau ne așteaptă un an 2020 de stagnare sau de scădere?

Cinci motive ca să investești la bursă în 2020

1 – Dividende cu randamente de peste 10% și în 2020

Rezultatele financiare publicate de multe dintre companiile listate la Bursa de Valori București pe parcursul anul 2019 au fost per ansamblu bune.

Având în vedere rezultatele financiare și cunoscând politica de dividend a companiilor putem estima că dividendele care vor fi distribuite în acest an vor fi la fel de consistente ca în anul 2019.

Vom avea în continuare companii care vor distribui dividende cu randamente de peste 10% dar ne putem aștepta și la dividende suplimentare, guvernul anunțând la finalul anului 2019 că ar avea nevoie de 1.5 miliarde de lei.

Găsești la secțiunea Dividende 2020 o lista a companiilor și dividendele care ar urma să fie distribuite în acest an.

2- Inflația va eroda și în 2020 economiile românilor

Anii 2017 – 2019 au fost caracterizați de dobânzi scăzute și o inflație medie 3.5%. În toată această perioadă românii care au preferat să stea cu banii în depozite bancare au pierdut în fiecare an bani datorită dobânzilor scăzute oferite de bănci.

Anul 2020 nu va fi cu nimic diferit. Băncile vor oferi în continuare dobânzi de 2.5% la depozitele în lei pe un an de zile iar inflația estimată pentru anul 2020 este de 3.5% – 3.8%.

Așadar cei care nu vor lua nicio măsură împotriva inflației vor pierde și în acest an bani.

3 – Bursa de la București va fi promovată la statutul de piață emergentă

Bursa de Valori București a primit la finalul anului 2019 vestea că va fi promovată în toamna anului 2020 la statutul de piață emergentă.

A fost o veste mult așteptată de investitori dar cred că și de marile fonduri de investiții care vor putea să-și diversifice mai mult portofoliile investind și în companii din România.

Având în vedere că la Bursa de Valori București avem multe companii care au o politică de dividend stabilă și foarte generoasă marile fonduri de investiții vor fi cu atât mai mult interesate să investească în aceste companii pentru a-și maximiza randamentele.

4 – Bursa de Valori București încă ascunde companii subevaluate

Cu toate că bursa a avut în 2019 un raliu impresionant și multe companii au avut creșteri de două cifre, la Bursa de Valori București încă mai găsim companii care sunt subevaluate față de companii din Europa sau alte țări emergente.

Un sector care ascunde de mult timp un grup de companii subevaluate este sectorul SIF-urilor, care a primit în 2019 vestea ridicării pragului de deținere și care, după părerea mea, urmează ca în 2020 să beneficieze de o lichiditate mult mai mare.

5 – Deprecierea leului va continua și în 2020

Având în vedere situația macroeconomică de la finalul anului 2019 și că anul 2020 este un an electoral în care politicienii nu își vor asuma măsuri severe de corectare a deficitului comercial analiștii economici se așteaptă ca leul să continue să se deprecieze față de euro și dolar.

Așadar investitorii care doresc să beneficieze și de o protecție împotriva deprecierii leului trebuie să aibe în vedere instrumente financiare cotate în euro sau dolar.

O categorie de instrumente care merită luate în considerare în acest scop sunt instrumentele de tip ETF care reprezintă un coș de acțiuni sau obligațiuni sau alte instrumente care sunt reunite sub un singur simbol. Investind astfel într-un singur instrument, investitorul primește o expunere imediată pe zeci sau sute se acțiuni sau obligațiuni având totodată și avantajul diversificării.

Găsiți mai jos în oferta brokerului cu care lucrez o vastă ofertă de ETF-uri pe care le puteți folosi pentru a construi un portofoliu echilibrat care vă poate aduce randamente consistente pentru mulți ani.

BONUS – Lansarea Comunității Investestelabursa

Pentru a identifica cele mai bune oportunități de investiții investitorii la bursă au nevoie de o serie de instrumente prin intermediul cărora să poată analiza rezultatele financiare publicate periodic și să aibe acces la cei mai recenți indicatori financiari. Totodată, investitorii au nevoie de un loc unde să se poată consulta cu alți investitori în legătură cu ideile de investiții sau strategiile pe care le folosesc.

Toate aceste lucruri împreună cu multe alte surprize vor fi disponibile în cadrul Comunității Investestelabursa în anul 2020.

Vezi toate avantajele pe care le au membri Comunității Investestelabursa

Având în vedere toate motivele enumerate mai sus va fi cu siguranță un an foarte interesant care are toate motivele să ofere randamente consistente celor care vor avea curaj să investească la bursă.

Investiții profitabile în 2020!