Ești investitor sau doar în căutarea unei noi modalități de a-ți pune banii să lucreze pentru tine? Atunci trebuie să te înscrii într-un club de investitori! Dar ce sunt aceste comunități și cum poți lua parte la activitățile lor? E o întrebare care mi-a fost pusă de multe ori, multă lume având impresia că e un club select a oamenilor cu mulți bani la care ei nu pot avea acces.
Cluburile de investitori au început în ultimii ani să își facă tot mai mult simțită prezența în comunitățile locale prin organizarea diverselor evenimente. De cele mai multe ori aceste evenimente sunt deschise tuturor iar participarea la un eveniment presupune cel mult completarea unui forumar de înscriere. Mi-aduc și acum aminte cum am completat și eu cu emoție forumarul de participare la evenimentul de lansare Invest Club din Cluj. Îmi doream tare mult să cunosc persoane care investesc la bursă și să aflu experiența lor pe piața locală: câți bani se câștiga la bursă, greșelile ce le-au făcut de-alungul timpului, secretele unui investitor de succes și câte și mai câte. Nu cunoșteam nici un investitor în Târgu Mureș care să-mi raspundă la toate întrebările așa că pentru a-mi îndeplini dorința de a cunoaște un investitor la bursă am decis să merg până la Cluj la lansarea primului club de investitori. Cu ocazia acelui eveniment am cunoscut foarte multă lume și mi-am făcut câțiva prieteni care m-au încurajat să-mi deschid un cont de tranzacționare și de la care am învățat multe lucruri despre investițiile la bursă.
În prezent în România activează 2 cluburi mari de investitori: Investors Club și Invest Club ambele având același set de valori.
Educație financiară și bursieră gratuită
Lipsa educatiei financiare îi face pe mulți români sa confunde bursa cu speculațiile valutare riscante sau cu un joc de noroc. Prin întâlnirile periodice organizate de cluburile de investitori și prin temele de discuții abordate în cadrul întâlnirilor se încearcă educarea și spulberarea miturilor legate de piața de capital.
Contact direct între investitori
Poate cea mai de preț resursă din cadrul acestor comunitați de investitori este contactul direct. Este ceea ce mi-am dorit și eu atunci când am fugit de la serviciu într-o dupămasă de februarie ca să iau parte la inaugurarea primului club de investitori. Doream acel contact direct, doream să aflu direct de la un investor cum se investește la bursă.
Noi oportunități de investiții
Discuțiile și analizele ce se fac în cadrul acestor întalniri dau naștere de multe ori unor noi oportunități de investiții. Programator de meserie, recunosc că am anumite dificultăți în interpretarea analizelor finaciare atunci când apar noi rapoarte semestriale. Întâlnirile periodice cu membri clubului în care am dezbătut și analizat împreună rapoartele financiare m-au făcut de multe ori să descopăr noi oportunități de investiții și să înteleg mai bine anumite noțiuni contabile.
Contact cu specialiști în investiții
Cluburile de investitori oferă deasemenea un contact cu specialiști ai pieței de capital aceștia fiind foarte des invitați pentru a oferi o părere avizată în cadrul unei întâlniri.
Discuții cu manageri de companii
Din dorința membrilor clubului de a avea un contact cu managerii companiilor listate și de a facilita intreactiunea între investitor și manager de companie, periodic cluburile invită câte un manager pentru a-și prezenta compania în fată potențialilor investitori și pentru a răspunde întrebarilor. Deasemenea comunitățile de investitori organizează vizite organizate la sediile companiilor listate la bursă.
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.