Bursele internationale au încheiat această săptămână ușor pozitiv. Indicele american DIJA a marcat o creștere săptămânală de 0,36% pe când indicele reprezentativ european DAX a înregistrat un avans de 0,26%. Piața românească a fost și ea ușoară creștere, indicele BET marcând un mic avans de 0,33% față de finalul săptămânii trecute, în ciuda unor rezultate preliminate bune per ansamblu publicate de principalii emitenții ce compun indicele BET. Vineri, 23.02.2018 s-a înregistrat un minim anual privind volumul tranzacțiilor, toată săptămâna fiind săracă în volume tranzacționate. Cu toate acestea luând în calcul referința de la finele lunii decembrie 2017, indicele BET are un avans în acesr an de 7,77%.
Din punct de vedere tehnic indicele BET pare încă decis să testeze din nou rezistența de la 8500 de puncte. Atât oscilatrul Stohatic (prezentat în graficul de mai sus) cât și ceilalti indicatori tehnici artând că impulsul ascendent pare a avea încă destulă forță pentru a testa rezistența majoră de la 8500 de puncte. Pragul de 8500 de puncte se arată însă o rezistență greu de doborât, fiind testată în trecut în repetate rânduri iar retragerea Fibonacci 76.4 sporindu-i importanța.
Săptămâna ce tocmai se încheie a adus tranzacții de 189,83 milioane lei sub media tranzacțiilor săptămânale pentru anul 2018 care este de 244,91 milioane lei.
Indicele BVB-Sentiment se menține încă în teritoriul de neutralitate la pragul de 48 de puncte după ce a avut o revenire de peste 20 de puncte de la jumătatea lunii Decembrie. După cum vedeți și în graficul de mai jos pragul de 55 de puncte, ce ar aduce tracerea în sectorul de lăcomie, se dovedește un prag greu de trecut, dar mă aștept ca perioada propunerilor de dividende să aducă și lăcomia la Bursa de Valori București.
TOP 3 volume tranzacționate: SNG în valoare de 22,510 milioane lei, SIF5 în valoare de 18,892 milioane lei, TLV în valoare de 17,967 milioane lei.
TOP 3 creșteri a fost: PEI +14,74%, PREB +7,22%, UZT 5,06%
TOP 3 scăderi a fost: EPT -16,36%, ELJ – 15,25%, SFG -14,28%
Articol scris cu sprijinul lui Mircea Ciocian membru fondator CIZ invest
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.