După un avans de este 6% de la ultima corecție semnificativă, indicele BET se apropie de o rezistență majoră de unde a suferit corecții și în trecut după cum se poate vedea și în grafiul atașat.

Nivelul de 8680 și mai sus de 8800 de puncte, reprezintă două bariere foarte serioase pe care indicele le-a mai testat și în trecut, dar pe care a reușit să le depășească doar ocazional pentru o scurtă perioadă de timp.

Având în vedere modificările pe care le-ar putea suferi vestita ordonanță de urgență 11 despre care se tot discută în spațiul public, mă aștept ca indicele să reușească să depășească rezistența la 8800 de puncte în acest an dacă și rezultatele financiare vor confirma așteptările investitorilor. Va trebui desigur ca și contextul extern să fie unul favorabil pentru a susține un astfel de avans.

În cazul unei corecții, mă aștept ca linia de suport a canalului ascendent de la începutul anului să ofere un prim nivel de suport în care acesta nu va reuși să susțină corecția, atunci media mobilă  de 200 de zile reprezentată cu albastru pe grafi să ofere un suport ceva mai serios.

Investitorii care sunt membri ai comunității Investestelabursa primesc periodic astfel de analize grafice și au acces la o serie de instrumente de analiză a rezultatelor financiare prin intermediul cărora să se poată realiza investiții mult mai bine documentate . Pentru a primi acces în cadrul comunității comandă Jurnalul Investitorului!

Vezi avantajele membrilor comunității Investestelabursa