Dacă până acum am discutat pe larg despre cum poți descoperi acele companii în care merită să investești acum a sosit momentul să vedem care este cel mai bun moment pentru a intra la cumpărare. În acest sens ne va ajuta analiza tehnică, adică studiul graficelor.

În caz ca ai ratat tutorialul anterior în care am discutat despre cum analizezi rapoartele financiare îl poți acces urmând următorul link – Cum analizezi rapoartele financiare

Noțiuni de bază în analiza graficelor

Analiza graficelor de preț ne poate indica momentul cel mai prielnic pentru a cumpăra acțiunile unei companii. Pentru a putea identifica acel moment investitorii folosesc în general grafice de tip lumânare, niște grafice colorate care reflectă evolția prețului într-o zi, oră sau săptămână.

Analiza tehnică sa referă la studiul graficelor de preț și realizarea unor estimări pentru evoluțiile viitoare. Dacă analiza fundamentală ne spune de ce să cumpărăm sau să vindem acțiunile unei companii, analiza tehnică ne spune când anume e cel mai bun moment de a cumpăra sau vinde acțiunile acelei companii. Ambele metode de analiză sunt extrem de utile unui investitor și sunt de părere ca un investitor, pentru a-și maximiza profitul ar fi bine să cunoască câte puțin din ambele.

Zone de suport și rezistență în analiza graficelor

Atunci când analizez un grafic primul lucru care încerc sa-l determin este trendul major pe care se află acea companie, iar dacă este cazul min-trendul secundar. Se întâmplă uneori ca graficul unei companii să ia o pauză de la trendul major pe care se află și să pornească un mini-trend secundar contrar trendului principal.

Odată identificat trendul, încerc să identific zonele de suport și de rezistență în calea prețului. Aceste zone pot fi identificate printr-o serie de lumânări ce întâmpină probleme în a trece peste un nivel de preț atunci când vorbim despre o zonă de rezistență sau întâmpină o forță de respingere atunci când vor să trecă sub un nivel de preț atunci când e vorba de un suport.

Finanțele comportamentale abordare din perspectivă economică și psihologică

In urma acordului primit din partea autorului, impartasesc cu voi aici in comunitate o lucrare scrisa Mihai Chisu unul din cei mai vechi brokeri de pe piata locala.

Lucrarea este un demers de cercetare științifică care pune în balanță pe de o parte noțiunile definitorii ale teoriilor clasice, neoclasice precum și ale noilor curente behavioriste care au conturat începutul secolului XXI, iar pe de cealaltă parte tiparele comportamentale ale investitorului din piața de capital, tipare care sunt fără îndoială supuse limitărilor cognitive și reacțiilor emoționale.

Pe scurt spus, ea va fi interesantă pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine factorii care ne influențează deciziile, precum și cât de ușor cădem în plasa unor preconcepții și predilecții comportamentale.

Prima parte include o trecere în revistă a principalelor curente economice, un scurt istoric al acestora și modul în care au surprins și modelat destinul economic al vremurilor, apoi un studiu cuprinzător al cărților și articolelor privind teoriile finanțelor comportamentale.

Urmează capitole dedicate anomaliilor comportamentale, erorilor cognitive, teoriilor prospectului lui Kahneman si Tversky ca premergători ai acestei ramuri economice.

Mihai Chisu

Descoperă direcția bursei cu ajutorul formațiunilor grafice de inversare de trend

Formațiunile grafice ce apar în urma tranzacțiilor încearcă să consolideze acțiunile cumpărătorilor sau vânzătorilor și să formeze o imagine de ansamblu a stării pieței. O analiză atentă a acestei imagini ne poate indica o posibilă direcție viitoare a pieței sau un posibil câștigător în lupta dintre tabăra cumpărătorilor și cea a vânzătorilor.

Teoria din spatele formațiunilor grafice pornește de la premisa că istoria se repetă și că aceste formațiuni pot fi întâlnite dea-lungul timpului pe diverse instrumente financiare iar piața a reacționat similar atunci când acestea au apărut.

Formațiunile grafice pot fi împărțite în 2 categorii în funcție de impactul care îl pot avea asupra trendului pe care apar. Formațiunile de inversarea de trend despre care voi vorbi în cele ce urmează au, așa cum le zice și numele, particularitatea de a inversa trendul ce se desfășoară. Formațiunile de continuare despre care vom vorbi într-un articol următor nu inversează trendul ci oferă doar un moment de respiro graficului înainte de a relua trendul anterior format.

Tutorial practic de analiza a graficelor

Prin acest scurt material am dorit sa va ofer un scurt ghid de analiza a graficelor bursiere astfel incat sa punem in practica tot ce am invatat pana acum.

Vom porni de trendul general al graficului bursier, vom transa liniile de trend si vom identifica zonele de suport si de rezistenta.

Vom folosi mediile mobile si vom adauga desigur o serie de indicatori tehnici.