Într-un episod al emisiunii de educație financiară Banii în Mișcare, Iancu Guda, a venit cu un exemplu foarte pentru ceea ce înseamnă investiții constante la bursă și randamentele pe care acestea le pot aduce investitorilor perseverenți.
Conform calculelor realizate de Iancu Guda, un investitor care ar fi avut perseverența de a investi 100 lei pe lună în principalul indice bursier de la BVB, în perioada 1998 – 2019 portofoliul său de investiții ar fi ajuns să valoreze de peste 188 mii lei la finalul anului 2019. Dacă în schimb ar fi ales să-și țină acei bani în depozite bancare, valoare contului său ar fi ajuns la puțin peste 53 mii lei.
Vezi mai jos emisiunea Banii în Miscare și caluculele realizate de Iancu
Cum faci pasul către investiții la bursă?
Investiția în principalul indice bursier de la Bursa de Valori București este probabil cea mai accesibilă modalitate prin care un investitor poate face pasul către bursă.
Deschiderea unui cont de investiții a devenit în ultimii ani mult mai facilă, toți pașii se parcurg online, prin completarea unor formulare și încărcarea unor documente iar contul este activat în decurs de 24 de ore.
În cazul în care dorești să afli mai multe informații despre cum poți investi la Bursa de Valori Bucuresti si pe bursele internationale poti face acest lucru prin intermediul GOLDRING SA – www.goldring.ro, intermediar autorizat pe piața de capital cu o experiență de peste 22 de ani.
Puterea investițiilor constate la bursă
Pornind de la calculele realizate de Iancu, am decis să fac și eu câteva simulări și calcule pentru a vedea ce rezultate ar fi putut obține un investitor în cazul în care ar fi avut perseverența de a investi în acțiunile unor companii din indicele BET.
Randamentul dividendelor și rata de distribuție a profitului reprezintă doi indicatori importanți pe care investitorii îi au în vedere atunci când analizează investiția în acțiunile unei companii. Decizia guvernul în 2016 de a obliga companiile în care statul este acționar majoritar de distribui 90% din profit către acționari a împins randamentele dividendelor la valori de 10% sau chiar 15%.
Deoarece la Bursa de Valori București avem listate multe companii cu tradiție în distribuția de dividende, am fost curios să văd ce câștig ar fi putut obține un investitor care ar fi investit constant în acțiunile unei astfel de companii de la listare și până azi.
Ce câștig ai fi putut obține dacă investeai 1000 lei de 3 ori pe an în acțiunile Nuclearelectrica
Pentru a face acesta simulare am ales acțiunile Nuclearelectrica, unul din cei mai importanți producători de energie din România.
Acțiunile Nuclearelectrica au fost listate la Bursa de Valori București în Noiembrie 2013 iar de atunci, compania a distribuit an de an dividende acționarilor.
Am ales acțiunile Nuclearelectrica deoarece au avut o evoluție caracterizată de un declin abrupt, încă de la listare, urmat de o revenire treptată și un raliu în anul 2019. Așadar, o evoluție cu de toate.
Am presupus în cadrul simulării investiții în valoare de 1000 lei de 3 ori pe an: la începutul lunii Martie, începutul lunii Iunie și începutul lunii Septembrie.
Ce s-ar fi întâmplat dacă dividendele ar fi fost reinvestite?
Dacă în exemplul anterior, dividendele distribuite de companie au fost doar încasate și nu au fost reinvestite în următorul exemplu am făcut o nouă serie de calcule în care am vrut să văd ce s-ar fi întâmplat în cazul în care investitorul ar fi mers mai departe cu perseverența sa și ar fi hotărât să reinvestească și dividendele primite de la companie.
Concluzie investiții constante la bursă
Prin investiții constante în companii cu o politică de dividend stabilă, prin încasarea și reinvestirea dividendelor primite, pune în aplicare puterea dobânzii compuse care așa cum am văzut în cel de-al doilea exemplu ne poate aduce câștiguri de peste 100%.
Totodată prin reinvestirea constantă a dividendelor, punem banii câștigați să muncească din nou pentru noi și reușim să reducem costul mediu de achiziție al acțiunilor contribuind astfel la generarea unui randament mai bun al investițiilor.
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.