Investitorii la bursă sunt mereu în căutarea unor noi oportunități de investiții, companii ieftine cu potențial de creștere și care pot oferi randamente bune ale dividendelor.
Identificarea acelor companii nu este însă o muncă atât de ușoară presupunând adeseori o serie de cunoștințe tehnice și financiare pentru calcularea unor indicatori relevanți în evaluare companiilor.
În cele ce urmează mi-am propus să detaliez o parte din acești indicatori financiari, formula de calcul dar mai ales modul în care se interpretează.
Cum știi că o companie e ieftină?
Investitorii începători cel mai adesea consideră prețul acțiunilor și evoluția acestuia în ultima perioadă cele mai importante repere în identificarea unor oportunități de investiții.
Investitorii cu experiență au învățat însă să privească dincolo de prețul acțiunilor și fluctuațiile zilnice de pe bursă pentru a descoperi acele companii cu potențial de apreciere.
Cei mai utilizați indicatori de evaluare în cazul companiilor listate la bursă sunt multiplii de preț. Valorile multiplilor de preț sunt destul de ușor de calculat, prin doar câteva formule matematice, dar se găsesc de regulă pe majoritatea portalurilor financiare sau chiar pe site-ul Bursei de Valori București.
Cel mai utilizat multiplu de preț este multiplul P/E care ne arată cât de mult sunt dispuși investitorii să plătească pentru fiecare leu raportat de companie drept profit.
De exemplu dacă o companie are o valoare a multiplului P/E de 15, putem considera că investitorii plătesc 15 lei pentru fiecare leu din profitul realizat. Această valoare poate fi interpretată totodată ca fiind numărul de ani necesari pentru recuperarea investiției dacă întreg profitul companiei ar fi distribuit către acționari. Evident, în acest caz, o valoare mai mică este considerată mai bună.
Având aceste informații despre multiplul PER, acum putem căuta acele companii pe bursă care au valoare mică a multiplului PER.
Ce înseamnă o companie ieftine sau scumpă pe bursă?
Ca regulă generală, în cazul multiplului PER, analiștii sunt de părere că o valoare PER de peste 15 indică o companie supraevaluată sau scumpă iar o valoare PER sub 10 indică o companie ieftină.
Consider însă că investitorii trebuie să privească dincolo de această regulă generală iar atunci când evaluează cât de ieftină sau scumpă este o companie ar fi bine să realizeze o comparație între multiplul PER al companiei analizate cu multiplii PER a altor companii din același sector de activitate (companii listate la BVB sau pe alte burse din Europa)
În acest sens în platforma Investestelabursa am integrat recent o nouă secțiune prin intermediul căreia membri din comunitate pot compara valoarea multiplilor de preț ale companiilor listate la BVB cu valorile principalelor companii din același sector de activitate dar listate pe burse internaționale.
În acest fel investitorii își pot da seama mult mai ușor cât de ieftine sau scumpe sunt companiile listate la BVB.
Cat de ieftine sunt companiile listate la Bursa de Valori Bucuresti?
Într-un articol, publicat recent în Ziarul Financiar CEO Bursei de Valori București declara următoarele
Comparativ cu PER-ii regionali, companiile româneşti se tranzacţionează, atât în termeni de P/E ratio, cât şi în termeni de DivY ratio, cu discount. Randamentele dividendelor pentru companiile româneşti sunt undeva în jurul a 5,1%, cele mai ridicate din regiune, iar multiplul de evaluare este de 9,72, deci avem un discount de 20% comparativ cu indicatorii regionali
Asadar, avem in continare listate la BVB companii ieftine care au o politica de dividend stabila, care ar putea atrage atentia fondurilor mari de investitii odata cu promovarea la statutul de piata emergenta.
Cum gasesti companiile ieftine in care merita sa investesti?
Am fost mereu atras de analiza companiilor listate la bursa astfel, de-a lungul timpului am incercat sa construiesc o serie de instrumente care sa ma ajute in evaluarea si identificarea acelor companii cu potential de apreciere.
In cadrul Comunitatii Investestelabursa am realizat peste 30 de rapoarte pentru cele mai importante si mai lichide companii listate la BVB astfel incat, noi investitorii, sa putem analiza cat mai usor rezultatele financiare publicate.
Vrei să investeși la bursă în 2024?
Ai nevoie de un cont de tranzacționare la un broker autorizat. Deschiderea contului se poate face acum, 100% online, în doar 5 minute, prin intermediul telefonului mobil.
Mai multe informații despre cum poți investi la Bursa de Valori București și la Bursele Internaționale găsești pe www.goldring.ro. Alege Goldring – intermediar autorizat pe piața de capital cu o experiență de peste 23 de ani!
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.