Anul 2017 a început foarte bine pentru investitorii la bursă cu o creștere puternică a acțiunilor OMV-Petrom. Creșterea era așteptată de investitori având în vedere că prețul barilului de petrol a urcat puternic în a 2-a parte a anului 2016 dar acțiunile OMV-Petrom nu au reușit să recupereze scăderile datorită ofertei de vânzare derulată de Fondul Proprietatea.

Deasemenea începutul anului a fost marcat de o declarație a domnului Sobolewski care pus pe gânduri mulți investitori acesta afirmând ca ne putem aștepta la o noua listare venită din mediul privat în prima parte a anului 2017. Afirmația a făcut mulți investitori curioși și a dus la o apreciere a titlurilor BVB. Numele companiei ce urmează a fi listată l-am aflat de curând fiind vorba RCS&RDS. Conform zvonurilor apărute în presă un grup de investitori ar dori să vândă 20-30% din acţiunile companiei, tranzacţie evaluată la 500-600 mil. euro. Compania de cablu, internet şi telefonie mobilă fiind evaluată între 1,5 şi 2 mld. euro.   

Un alt eveniment ce a marcat puternic începutul de an, a fost decizia guvernului de a obliga companiile de stat să distribuie cel puțin 90% din profit către acționari prin dividende. Vestea a dus la creșteri puternice ale cotațiilor pentru companiile în care statul este acționar majoritar. Titlurile Transgaz au fost cele care au urcat imediat după publicarea informației depășind pragul de 320 lei/acțiune, dar și acțiunile Transelectrica au crescut puternic reușind să depășească pragul de 30 lei/acțiune.

Luna Februarie ne-a adus rezultatele financiare anuale preliminare iar cele mai mari avansuri din rândul companiilor ce compun indicele BET au fost OMV-Petrom, Banca Transilvania, Nuclearelectrica si Transgaz. Dacă tragem linie și ne uităm la indicii principali ai pieței de la București avem creșteri pe toți indicii principali.

IndiceVariație
BET+13.89%
BET-FI+7.46%
BET-NG+18.71%
BET Plus+13.59

Un alt eveniment important ce trebuie menționat este modificarea componenței indicelui BET. Așa cum mă așteptam, transportatorul de țiței Conpet a fost inclus în indicele BET dar anunțul includerii a venit și cu o surpriză. Furnizorul de servicii medicale private, Medlife a fost inclus deasemenea în indice lucru care sincer m-a luat și pe mine prin surprindere. Mă așteptam ca acest lucru să se întâmple la un moment dat, dar nu în luna Martie.

Primul trimestru se încheie cu un nou val de entuziasm datorat unui comunicat dat de guvern care a adoptat o ordonanță de urgență prin care poate determina companiile controlate de stat să distribuie sub formă de dividende și rezervele financiare constituite în anii anteriori din banii nerepartizați acționarilor. Acestă hotărâre a provocat un val de creșteri pe cotațiile companiilor în care statul este acționar majoritar investitorii așteptându-se la dividende și mai mari de la aceste companii. Cei de la Profit.ro susțin că sumele existente în bilanțurile companiilor de stat s-ar ridica la 10 miliarde lei. Pentru a nu le decapitaliza puternic și a nu stârni o reacție contrară din partea managementului, guvernul ar avea în vedere încasări sub formă de dividende de 6 miliarde lei, de la companiile listate.

Deasemenea, potrivit celor de Profit.ro pentru a spori încasările la bugetul de stat guvernul are in vedere schimbare legii distribuției dividendelor astfel încat companiile să poată distribui până la jumătate din profit prin dividende. Prin acestă schimbare statul ar încasa astfel în primul an dividende din profitul pe anul precedent, dar și dividende din profitul ultimului trimestru pentru care altfel ar fi trebuit să aștepte până la jumătatea anului viitor. În SUA, practica repartizării trimestriale către asociați a unei cote din profit este des întâlnită în rândul marilor corporații, mai ales a celor listate, decizia fiind a acționarilor.