Teraplast, cel mai mare mai mare procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători români de materiale pentru construcții, instalații și amenajări, și-a anunțat ieri rezultatele pe primul semestru. Conform raportului publicat, compania a înregistrat pe semestrul 1 un profit net de 26.937 mii lei, în crestere cu 133% față de profitul de 11.193 mii lei de anul trecut. Creșterea profitului net a fost ajutată de îmbunătățirea semnificativă a performanței operaționale, compania raportând un profit operațional de 17,19 mil. lei, fiind mai mare cu aproape 33% față de rezultatul operațional din perioada similară  a anului trecut.

IndicatorS1 2015S1 2016Variatie
Cifra de afaceri(mii lei)117.930131.828+11,78%
Total active(mii lei)243.133265.845+9,34%
Total cap. propriu (mii lei)134.648169.368+25,79%
Total datorii (mii lei)108.48496.478-11%

Compania a realizat în prima jumătate de an o cifră de afaceri de 131,82 mil lei, mai mare cu 12% față de cifra de afaceri de anul trecut. Creșterea a fost susținută atât de contextul pieței interne, cât și de creșterea exporturilor. În primele 6 luni ale acestui an, Grupul Teraplast a raportat o creștere a exporturilor de 28% față de perioada similară a anului 2015.

Datoriile totale s-au redus în primul semestru al acestui an cu 11%, ajungând la 96.478 și o rată de îndatorare de 3.77%.

Indicatori cheie

IndicatorS1 2015S1 2016Variatie
Rezultat Net (mil lei)11.19326.128+133%
Venituri exploatare (mil lei)127.796138.315+8,23%
Cheltuieli exploatare (mil lei)114.866121.123+5,53%
Rezultat operational (mil lei)12.93017.192+32,96%
Rezultat / actiune0,0390,069+77%
Marja bruta vanzari (%)10,9613,04+19%
ROCE (%)8,719,62+10%

Perspective pentru a doua parte a anului

În comunicatul emis de companie, Alexandru Stănean, directorul general Teraplast, se declara îngrijorat de perspectivele pentru a doua parte a anului 2016. Motivele îngrijorării sale vin în urma blocării pieței pe partea de lucrări rezidențiale din pricina creditării, care a frânat de la începutul anului și lipsei proiectelor majore pe segmentul de infrastructură.

Grafic

Graficul Teraplast a avut un trend dominant ascendent încă de la începtul anului. Evoluța graficului a putut fi încadrată într-un pitchfork ascendent în interiorul căruia cotația a evoluat fiind susținută de canalul median (zona verde). Recent, graficul a încercat să scape din canalul median printr-un gap, investitorii încercând să speculeze rezultatele finaciare bune. Un suport serios pentru preț ar fi zona 0.43 RON, marcată cu un dreptunghi verde pe grafic, iar mai jos linia mediană a pitchfork-ului care, după cum se poate vedea pe grafic, a susținut destul de bine prețul și în trecut. În urma publicării rezultatelor finaciare foarte bune mă aștept ca prețul să testeze rapid rezistența de la 0.45 RON, care odată spartă, va face ca graficul să se îndrepte către limita superioară a canalului, marcată pe grafic cu un dreptunghi roșu.

Sursa: comunicat companie

analiza teraplast