OMV Petrom a anunțat astăzi un profit net pe semestrul întâi cu 50% mai mic decât perioada similară a anului trecut, vânzările fiind grav afectate de prețul scăzut al barilului de petrol.

Rezultatele slabe au fost imediat taxate de investitori, cotația SNP prăbușindu-se cu 3,6% până la finalul sedinței de tranzactțonare.

Valoarea totală a vânzărilor în perioada ianuarie – iunie 2016 a fost de 7.192 mil lei, în scădere cu 18% față de perioada similară a anului trecut. În ciuda efoturilor depuse de companie în managmentul costurilor și reducerea investițiilor, rezultatul operațional raportat de companie a scăzut la 638 mil lei din cauza condițiilor de piață dificile create de prețul petrolului.

Segmentul de exploatare și producție

Segmentul de exploatare și producție a fost grav lovit, rezultatul operațional fiind mai mic cu 81%. Prețul mediu al țițeiului în perioada ianuarie – iunie a fost de 38.14 USD/bbl, cu 33% mai mic decât în perioada similară a anului 2015. Având acest preț, Grupul OMV Petrom a reușit să-și vândă producția la un preț mediu de 31,77 USD/bbl. față de un preț de peste 49$ in 2015. Compania informează că producția de țiței s-a redus cu 3%,  iar cea de gaze cu 1%,  cea din urmă fiind influențată de scăderea principalelor zăcăminte de gaze în ciuda investițiilor efectuate cu succes și a creșterii contribuției aduse proiectului Lebada Est NAG.

Costurile de producție din România s-au redus până la 12,12$, înregistrând o scădere de 9%. La nivel de grup, costul de producție a scăzut cu 11% comparativ cu semestrul intâi din 2015 datorită reducerii costurilor cu serviciile și personalul, dar și a evoluției pozitive a ratei de schimb valutar.

Scăderea prețului barilului de petrol a afectat și investițiile programate de companie, acestea fiind cu 45% sub nivelul celor din 2015. Investițiile pe sectorul de exploatare și producție s-au axat mai mult pe finalizarea proiectelor de redezvoltare a zăcămintelor, modernizarea instalațiilor, dar și către proiectul Neptun Deep.

Pentru anul 2016, compania estimează un preț mediu al barilului de petrol de 40$ și o cerere de gaze mai mică decât în 2015. Investițiile programate pentru 2016 se vor situa la un nivel mai scăzut cu 20% față de anul precedent, fiind îndreptate mai mult către segmentul de exploatare și producție. Grupul Omv Petrom estimează că declinul mediei anuale a producției va rămâne în limita de 4%, comparativ cu anul 2015.

IndicatorS1 2015S1 2016Variatie
Rezultat Operational (mil lei)766137-81%
Investitii (mil lei)19471064-45%
Productie hidrocarburi (mil bep)33,0032,08-3%
Productie gaze naturale (mld mc)2,692,66-1%

Segmentul de rafinare și distribuție

Rezultatul operațional în creștere pe segmentul de rafinare și distribuție a fost influențat de evoluțiile favorabile a provizioanelor pentru creanțe restante din activitatea de gaze.

IndicatorS1 2015S1 2016Variatie
Rezultat Operational (mil lei)397437+10%
Rezultat Oil (mil lei)478421-12%
Rezultat Gas (mil lei)-8116n/a

Indicatori segment Oil

Segemtul Oil a înregistrat un rezultat cu 12% mai mic decât în perioada ianuarie – iunie 2015, fiind afectat de revizia generală planificată a rafinăriei din T2.

IndicatorS1 2015S1 2016Variatie
Marja de rafinare (USD/bbl)8.597.43-14%
Rata utilizare rafinarie (%)8481-3%
Vanzari totale (mil tone)2,322,27-2%

Indicatori segment Gas

Rezultatul segmentului gas a înregistrat o revenire impresionantă față da pierderea de anul trecut. Compania atrage însă atentția asupra consumului de gaze naturale, care conform estimărilor interne a scăzut cu 8% față de aceeași perioadă a anului 2015. Producția de energie electrică a grupului a fost semnificativ mai mare, acest lucru datorându-se centralei Brazi.

IndicatorS1 2015S1 2016Variatie
Vanzari de gaze (TWh)27.2624.75-9%
Productie energie el. (TWh)0,400,91125%

Grafic

Pe termen scurt, mă aștept la o spargere a liniei mediane a pitchfork-ului ce s-a creat de la începutul lunii februarie. Majoritatea oscilatorilor zilnici indică o presiune crescută pe vânzare , iar media mobilă de 50 zile (cu albastru pe grafic) nu cred că va reuși să susțină prețul pentru prea mult timp. Odată spartă linia mediană a pitchfork-ului, următoarea zonă de suport serios ar putea fi în zona de preț 0,24. Acest preț este susținut și de media mobilă de 100 de zile și de retragerea Fibonacci de 61.8% a ultimului impuls ascendent.

grafic termen scurt