Atingerea unui obiectiv atât de îndrăzneț, suma de 10,000 euro, pornind de la 2500 lei poate fi o provocare greu de atins pentru unele persoane care vor citi aceste rânduri, însă consider că urmând o serie de reguli simple, multă disciplină și utilizând câteva instrumente financiare potrivite, totul este posibil.
Majoritatea celor care fac primii pași în lumea investițiilor pornesc la drum cu o sumă mică de bani pe care o investesc de obicei în instrumente pe care ei le consideră cele mai sigure la acel moment. Același lucru l-am făcut și eu în 2015 când mi-am luat inima în dinți și am făcut pasul către investițiile la Bursa de Valori București. Mi-aduc și acum aminte cum am cumpărat cu multe emoții primul pachet de unități ETF ale indicelui BET.
Am pornit la drum cu o sumă mică de bani, dar mi-am propus ca în fiecare lună să economisesc o mică parte din salariu și să o direcționez către un portofoliu de investiții diversificat la Bursa de Valori București.
Strategie simplă de investiții – Economisește și investește periodic
Obiceiul de a economisi și investi constant o mică parte din salariu l-am păstrat până astăzi și în timp, am constatat cât de eficientă și puternică este această strategie de a investi și economisi periodic.
Pornind de la această experiență a mea și de la rezultatele pe care le-am obținut, rezultate pe care le-am publicat constant la secțiunea portofoliului meu de investiții încă din anul 2015, vă propun în continuare un studiu de caz în care vom porni de la suma inițială de 2500 lei și vom ajunge prin investiții constante și economii periodice, la suma de 10,000 euro în decurs de 6 ani.
Suma inițială de 2500 lei poate părea mică sau poate părea mare pentru unele persoane, însă un lucru este cert: cu această sumă un investitor își poate deschide un cont de tranzacționare atât la Bursa de Valori București, prin intermediul BT Capital Partners, dar și la un broker recunoscut la nivel internațional ce oferă o vastă varietate de acțiuni internaționale sau instrumente de tip ETF.
Cu ajutorul unui calculator de investiții în care am introdus drept parametrii de intrare suma inițială de 2500 lei, suma finală la care ne dorim să ajungem și o sumă pe care ne propunem să o economisim lunar din salariu, adică 500 lei, constatăm că pentru a ne atinge obiectivul ar trebui să obținem un randament anual de 6.5%.
Având acest randament anual tot ce trebuie sa facem acum este să identificăm acele instrumente, potrivite profilului nostru de risc, care ne-ar putea aduce acel randament de 6.5%. Instrumentele pot fi foarte variate, pornind de la acțiuni individuale, titluri de stat, obligațiuni corporative sau chiar ETF-uri.
Vă propun în continuare câteva variante de investiții bazate pe instrumente de tip ETF care, analizând datele istorice, au adus pe perioade de 5 ani, randamente de peste 6%.
Investițiile la Bursa de Valor București au adus randamente ridicate prin intermediul dividendelor record
Investitorii la Bursa de Valori București s-a bucurat în ultimii ani de randamente foarte atractive la dividende, acestea depășind în unele cazuri 10%. O investiție în bursa locală prin intermediul unui ETF care mimează evoluția principialului indice bursier, indicele BET ar fi putut aduce un randament mediu anual de aproape 9%.
Desigur, probabil nu toată lumea s-ar simți confortabil cu o expunere de 100% pe acțiuni așadar, o diversificare a portofoliului pe acțiuni și titluri de stat ar fi mai mult decât oportună având în vedere că guvernul tocmai a lansat o serie de titluri de stat cu un randament net de 5%. O alocare a portofoliului de 55% pe acțiuni și 45% pe titluri de stat ar avea șanse mari să aducă un randament mediu anual de peste 6%.
Investiții pe piețe internaționale prin intermediul instrumentelor de tip ETF
Dacă o expunere a investițiilor pe România nu este potrivită profilului vostru de risc din cauza instabilității politice sau devalorizării constante a monedei locale, atunci probabil o expunere pe piețe internaționale în EUR sau USD ar fi mai potrivită. În acest caz investițiile în instrumente de tip ETF sunt de mare ajutor deoarece oferă o diversificare imediată pe diverse zone geografice cu costuri de administrare reduse chiar și de 0,07% pe an.
În cazul investițiilor pe piețe internaționale o primă variantă care s-ar potrivi obiectivului de a atinge suma 10,000 euro ar fi o investiție în principalul indice american indicele S&P 500 prin intermediul unui ETF cu acumulare ce are costuri de administrare reduse. Dacă ne uităm la performanțele pieței din SUA pe perioade de 5 ani putem constata că a avut un randament mediu anual de peste 10%.
Un vechi proverb popular spune „Nu-ți pune toate ouăle într-un singur coș.” Așadar, un portofoliu de investiții care conține doar un instrument de tip în ETF-ul care mimează evoluția indicelui S&P 500, ar însemna o expunere de 100% pe acțiuni. O astfel de alocare ar presupune riscuri majore pe timp de criză în urma expunerii de 100% pe piața din SUA și a expunerii doar pe un singur tip de instrumente financiare.
O alocare care ar oferi un risc ceva mai mic ar fi o expunere a portofoliului de 60% pe indicele S&P 500 și 40% pe un instrument ETF care are în componența sa obligațiuni cu randamente mai ridicate. O astfel de alocare a adus un randament mediu de peste 9% pe perioade de 5 ani și poate fi obținută chiar și cu investiții de 500 lei pe lună.
Prin intermediul instrumentelor de tip ETF un investitor poate obține instant o expunere pe orice piață din lume și își poate crea foarte ușor o alocare potrivită profilului său de risc prin simpla achiziție a unor unități de fond din gama variată de ETF-uri disponibile pe piață.
Toate informațiile prezentate au la bază date istorice și nimeni nu poate garanta că investind în instrumentele prezentate un investitor va putea obține randamentele prezentate și în viitor. Consider însă că prin investiții constante în instrumente potrivite profilului de risc al fiecărui individ și având un orizont investițional pe termen lung, se pot obține randamente foarte bune și orice obiectiv poate fi atins.
Vrei să investeși la bursă în 2024?
Ai nevoie de un cont de tranzacționare la un broker autorizat. Deschiderea contului se poate face acum, 100% online, în doar 5 minute, prin intermediul telefonului mobil.
Mai multe informații despre cum poți investi la Bursa de Valori București și la Bursele Internaționale găsești pe www.goldring.ro. Alege Goldring – intermediar autorizat pe piața de capital cu o experiență de peste 23 de ani!
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.