Trecerea Bursei de Valori București la statutul de piață emergentă nu a produs efectul așteptat de investitori.
Deși investitorii se așteptau la creșteri importante pe principalele companii din indicele BET, evoluția din ultima săptămână, lipsită de volume, arată mai degrabă că bursa încă nu și-a găsit direcția.
De ce evoluează bursa lateral?
Dacă stăm să analizăm îndeaproape contextul în care ne aflăm și contextul investițional de la BVB evoluția mai mult laterală din ultima perioadă e explicabilă.
- Numărul mare de cazuri de îmbolnăviri din ultima perioadă a provocat îngrijorare în rândul investitorilor care se tem că autoritățile vor fi nevoite să impună restricții din ce în ce mai dure iar acestea vor afecta economia.
- Ne aflăm la aproape o lună depărtare de publicarea rezultatelor financiare la 9 luni iar având în vedere situația complicată în care ne avem investitorii simt că au nevoie de informații suplimentare pentru a curajul de a intra la cumpărare pe anumite simboluri. Rezultatele financiare la 9 luni ar putea fi acel imbold care ar putea revigora bursa.
- Banca Transilvania, motorul creșterilor și scăderilor pentru indicele indicele BET, a intrat odată cu data ex-dividend într-o pauză tranzacționându-se în jurul pragului de 2.24 – 2.25 lei/acțiune.
Având în vedere că pe 15 Octombrie avem și data de înregistrare pentru acțiunile gratuite, cel mai probabil investitorii așteaptă și depășirea acestui eveniment pentru a vedea cum se vor corecta acțiunile și abia apoi vor lua o decizie de a cumpăra sau nu.
Corecția la data ex de 14 Octombrie ar trebui să de fie de 9.09% însă în funcție de cerere și ofertă prețul se poate duce mai jos sau mai sus.
Semnale pozitive pe multe simboluri de la BVB
Cu toate că lichiditatea a fost destul de scăzută multe companii importante au început să ofere semnale pozitive de cumpărare pe baza indicatorilor tehnici.
Vrei să investeși la bursă în 2024?
Ai nevoie de un cont de tranzacționare la un broker autorizat. Deschiderea contului se poate face acum, 100% online, în doar 5 minute, prin intermediul telefonului mobil.
Mai multe informații despre cum poți investi la Bursa de Valori București și la Bursele Internaționale găsești pe www.goldring.ro. Alege Goldring – intermediar autorizat pe piața de capital cu o experiență de peste 23 de ani!
Intră în Comunitatea Investestelabursa
Pentru a descoperi companiile care au potențial de creștere pe bursă un investitor are nevoie să vadă o imagine de ansamblu asupra companiei care să includă ultimii indicatori financiari, o imagine asupra rezultatelor trimestriale din anii anteriori dar și ultimele știri apărute în presa financiară.
Toate aceste informații sunt disponibile în Comunitatea Investestelabursa împreună cu multe alte beneficii precum:
- Informații financiare pentru companiile listate la Bursa de Valori București
- Date financiare istorice începând cu anul 2015
- Comunitate de investitori pasionați
- Resurse utile pentru a face investiții bine documentate
- Webinarii LIVE in fiecare Joi seara
- Analize de portofoliu – webinar Portfolio Mastermind
- Peste 20 de tutoriale si cursuri de investitii
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.