Am ajuns la tutorialul cu numarul 3 din seria Resurse utile pentru investiții de succes la bursă. Dacă în primele 2 materiale am discutat despre instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a ne construi un portofoliu de investiții în acest tutorial vom intra direct în pâine și vom trece la anliza companiilor.

Dacă ai ratat tutorialul precedent îl găsești aici Instrumente în care poți investi – care sunt riscurile

Acest tutorial se va concentra pe modul în care un investitor poate analiza o companie pornind de la informațiile disponibile pe pagina web a Bursei de Valori București.

Fiecare companie listată la Bursa de Valori București are o pagina dedicată pe site-ul bursei prin intermediul căreia investitorii pot cunoaște mai bine compania. Pagina companiei poate fi accesată căutând simbolul bursier al companiei sau numele companiei în căsuța de căutare de pe pagina web a bursei.

Vom parcurge în continuare principalele secțiuni disponibile pe pagina companiei pentru a scoate în evidență informațiile care merită luate în considerare în cazul oricărei companii listate la bursă.

Ghidul investitorului incepător

Pe ce segment al pieței se tranzacționează compania?

Bursa de Valori București are mai multe segmente și categorii în care sunt încadrate companiile listate.

    • Piața principală – reglementată
    • Piața AeRO
    • SMT Intl

Pe piața principală reglementată vei găsi în general cele mai mari și mai cunoscute companii din România (Banca Transilvania, BRD, Petrom și altele). Pe această piață sunt acceptate doar companii cu o valoare de minimum 1 milion de euro și care sunt dispuse să listeze la bursă cel puțin 25% din acțiunile companiei. Totodată, trebuie să aibe cel puțin o vechime de 3 ani pe și să pună la dispoziția investitorilor situația financiară a companiei pe ultimii 3 ani de activitate.

Pe piața AeRO vei găsi companii de o dimensiune mai redusă cu o valoare de minimum 250,000 de euro. Pe această piață regulile nu sunt atât de restrictive iar managerii companiilor trebuie să listeze cel puțin 10% din acțiunile companiei.

Piața SMT Intl este dedicată companiilor internaționale care sunt disponibile și investitorilor la Bursa de Valori București. Pe această piață vei găsi însă doar câteva companii mari, în ultimii ani numărul simbolurilor reducându-se considerabil.

Pe pagina companiei de pe site-ul bursei, sub simbolul companiei veți găsi atât timpul instrumentului (acțiuni, obligațiuni, etc. ) cât și segmentul bursei pe care este admisă acea companie (Principal, AeRo sau SMT Intl).

La acest punct, este important să știi că pe piața principala regulile pe care trebuie să le respecte companiile sunt mult mai restrictive și sunt admise companiile mai mari iar pe piața AeRO sunt acceptate și companiile mai mici iar regulile aici sunt mai puțin restrictive.

Informațiile de tranzacționare

Alături de numele companiei, simbolul bursier și segmentul de tranzacționare vei găsi și ultimul preț la care s-au tranzacționat pe bursă acțiunile companiei.

Ultimul preț este afișat cu mare iar alături vei de o variație procentuală, gen +0.5%. Variația procentuală este calculată în funcție de un prețul de referință. Acest preț de referință reprezintă de

fapt prețul cu care s-a terminat ședința de tranzacționare din ziua precedentă.

Partea dreaptă a paginii este dedicată informațiilor de tranzacționare la bursă.

Prețurile BID și ASK reprezintă prețurile de vânzare și de cumpărare pe care investitorii sunt dispuși să le ofere pe bursă pentru acțiunile companiei. În funcție de aceste prețuri (cerere / ofertă) prețul acțiunilor va oscila pe bursă. Tot în această secțiune vei găsi și prețul maxim și prețul minim din ultimele 52 de săptămâni (adică ultimul an).

Dacă tot am ajuns la acest punct ar fi important de urmărit în continuare unde se situează prețul curent de pe bursă în raport cu prețul maxim și prețul minim din ultimul an. Dacă prețul este mai aproape de maxime sau minime ar fi important de aflat care sunt motivele care au dus la o creștere aproape de maxime sau p scădere către minime.

Indicatori bursieri

Reprezintă o serie de valori prin intermediul cărora investitorii la bursă determină cât de ieftine sau scumpe sunt acțiunile companiilor sau care este randamentul dividendului distribuit de companie.

Mai multe detalii despre modul de interpretare a indicatorilor bursieri vei afla din următoarea lecție care va fi focusată pe interpretarea principalilor indicatori financiari și bursieri.

Alături de indicatorii bursieri vei mai găsi și numărul tuturor acțiunilor și data la care acțiunile companiei au intrat la tranzacționare pe Bursa de Valori București.

Este important să știi însă că nu toate acțiunile acelei companii pot fi cumpărate de pe bursă. Așa cum îți spuneam mai sus, companiile atunci când se listează la bursă pun la bătaie doar o parte din acțiunile companiei (25%, 30% sau chiar mai puțin). Procentul din acțiuni disponibil pentru tranzacționare pe bursă poartă numele de free-float în limbajul investitorilor la bursă.

Pentru noi micii investitori sunt mai atractive companiile cu un free-float mai ridicat deoarece fiind disponibile mai multe acțiuni la tranzacționare se vor face mai multe tranzacții pe bursă cu acțiunile acelei companii.

Pentru a vedea câte acțiuni sunt disponibile la tranzacționare pentru noi micii investitori trebuie să ne uităm la secțiunea Structură acționariat.

Structură acționariat

Structura acționariatului este importantă pentru noi investitorii deoarece ne arată cine controlează compania.

Pe Bursa de Valori București vei găsi companii în care statul român deține controlul având o pondere de peste 50% din acțiunile companiei, vezi cazul Romgaz, Transgaz sau Conpet dar și companii în care nu exista un acționar majoritar cum e cazul Banca Transilvania.

Pentru noi micii investitori este important de urmărit cine deține pachete de acțiuni mai mari care depășesc 5% din companie.

Dacă aceste entități sunt fonduri de pensii sau fonduri de investiții ar trebui să ne ofere un plus de încredere deoarece aceste entități intră în acționariatul unei companii doar după o analiză foarte atentă a business-ului acelei companii.

Calendarul financiar

Reprezintă o serie de momente cheie pe parcursul anului în care compania va face o serie de comunicări referitoare la rezultatele financiare sau distribuția profitului.

Investitorii la bursă urmăresc cu atenție datele la care companiile își publică rezultatele financiare deoarece aceste comunicate conțin informații valoroase despre modul în care a funcționat business-ul companiei în ultimele luni.

În calendarul financiar al companiilor listate pe piața principală veți găsi cinci date importante.

  1. Publicarea rezultatelor financiare pe trimestrul întâi care de obicei are loc primăvara în perioada aprilie-mai. Acest comunicat cuprinde rezultatele financiare pentru primele 3 luni ale anului.
  2. Publicarea rezultatelor financiare semestriale. Comunicatul conține informații referitoare la rezultatele financiare înregistrate până la jumătatea anului în curs (ianuarie – 30 iunie) și este publicat în general în luna august.
  3. Publicarea rezultatelor financiare pentru primele 9 luni ale anului. Conține informații financiare pentru perioada ianuarie – 30 septembrie și este publicat de obicei în luna noiembrie.
  4. Publicarea rezultatelor financiare preliminare. Este publicat de regulă în luna februarie și se referă la rezultatele financiare înregistrate în anul precedent.
  5. Publicare rezultatelor financiare anuale. Sunt puse la dispoziția investitorilor undeva în luna Aprilie.

Companiile listate pe segmentul AeRO publică de regulă doar rezultatele semestriale și cele anuale așadar investitorii trebuie să aștepte perioade mai lungi pentru a afla cum evoluează business-ul companiei.

Informațiile publicate de companie

Fiecare comunicat venit din partea companiei către investitori va apărea în secțiunea de știri. De regula comunicatele sunt publicate sub forma unor fișiere de tip PDF care pot fi descărcate și studiate.

În această secțiune compania va anunța informații precum valoarea dividendelor care urmează să fie distribuite, contracte importante încheiate sau răscumpărari de acțiuni. Tocmai de aceea este important ca pentru companiile pe care îți propui să le urmărești să verifici periodic și această secțiune de știri.

Informații financiare

Evoluția pe bursă a unei companii este dicatată de perfomanțele financiare ale companiei. Dacă o companie înregistrează profit mai mare de la un an la altul atunci acest lucru ar trebui să se reflecte și în prețul acțiunilor adică valoarea acțiunilor să crească.

Nu tot secretul stă însă în evoluția profitului. Capitolul anlizei performanțelor financiare este foarte vast investitorii experimentați analizând mult mai multe aspecte înainte de a lua o decizie.

Vom parcurge câțiva indicatori financiari care merită analizați într-o lecție viitoare când vom analiza îmreună o companie listate la bursă.

Pentru a descoperi acele companii în care chiar merită să investești am creat de-alungul timpului o serie de instrumente pe care le-am pus la dispoziția investitorilor la bursă în Comunitatea Investestelabursa unde te invit și pe tine să descoperi peste 30 de rapoarte de companie cu date financiare istorice care te vor ajuta cu siguranță să faci investiții mult mai bine documentate.

Foloseste codul de reducere TUTORIAL si primesti o reducere de 10% pentru abonamentul lunar

In caz ca nu esti multumit de informatii – ai garantia 100% Money Back!

Lichiditatea bursieră

Secțiunea de tranzacționare de pe pagina fiecărei companii ne oferă informații despre cât de căutate sunt acțiunile acelei companii de investitorii la bursă.

Este important să investești în acțiuni ale unor companii care sunt de regulă tranzacționate la bursă deoarece astfel poți avea o siguranță mai mare că dacă la un moment dat vei dori să vinzi acțiunile acelei companii vei avea un alte investitor care să fie interesat să le cumpere.

În secțiunea tranzacționare de pe pagina companiei vei găsi informații despre performanța bursieră a companiei (cât a crescut sau cât a scăzut procentual) în ultimele 30 zile sau în ultimul an dar și care a fost volumul de tranzacționare sau valoarea tranzacționată în acea perioadă.

Volumul de tranzacționare reprezintă numărul de acțiuni tranzacționate într-o anumită perioadă de timp.

Valoarea tranzacționată este o valoare în lei care reprezintă numărul de acțiuni înmulțit cu prețul acțiunii la fiecare tranzacție.

Tot în această secțiune poți vedea la nivelul fiecărei zi care a fost volumul de acțiuni sau valoarea tranzacționată pe bursă pentru acea companie. Urmărind media zilnică a tranzacțiilor realizate cu acțiunile acelei companii îți poți face o idee cam câte acțiuni poți cumpăra sau vinde într-o zi.

Vei găsi acțiuni listate la Bursa de Valori București ale căror volum de tranzacționare depășește în fiecare zi valoarea de 1 milion (foarte lichide) dar și companii care sunt slab lichide tranzacționându-se doar câteva zeci sau sute de acțiuni pe zi.

Prezența companiei într-un indice bursier e un alte element care ar trebui urmărit. În secțiunea de tranzacționare vei găsi o listă cu indicii bursieri din care face parte compania. Prezența companiei în cel puțin unul din următorii indici este un atuu important: BET, BET-FI, BET-NG, BETPlus, BET-XT

Informații despre companie

Secțiunea Emitent conține o descriere a companiei din care poți afla mai multe despre istoricul companiei și business-ul companiei. Informații mult mai detaliate poți obține desigur de pe pagina oficială a companiei.

Tot din această secțiune investitorii pot afla cum și-a recompensat compania până acum investitorii și dacă compania are o politică de dividend stabilă. Cu alte cuvinte, dacă compania distribuie de regulă dividende sau nu. Preferă să distribuie dividende sub formă de cash sau preferă să păstreze profitul și să recompenseze investitorii cu acțiuni gratuite.

Secțiunea de emitent conține un tabel din care vei putea vedea care a fost valoarea dividendul distribuit în anii precedenți și dacă compania are obiceiul să distribuie în fiecare an dividende.

Tot în această secțiune vei putea vedea dacă compania obișnuiește să distribuie investitorilor acțiuni gratuite. Tabelul Modificări capital Social conține informații despre cum s-a modificat numărul de acțiuni al companiei de-a lungul timpului.

Relația cu investitorii

Relația cu investitorii este un capitol important asupra căruia companiile listate la Bursa de Valori București trebuie să se concentreze mai mult. ARIR (Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România) a compus un indice numit VEKTOR prin intermediul căruia oferă o notă de la 1 la 10 pentru modul în care companiile comunică cu investitorii.

Fă counoștință cu compania înainte de a investi în acțiunile ei

Acestea ar fi primle aspecte de luat în calcul înainte de a investi în acțiunile oricărei companii. Este important ca înainte de a face orice investiție să întelegi unde vor merge banii tăi iar informațiile puse la dispoziția investitorilor pe site-ul Bursei de Valori Bucurști te pot ajuta să ai o primă piesă a puzzle-ului pe care trebuie să-l construiști.

Never invest in business you cannot understand!  – Warren Buffet

Pornind de la celebrul citat al lui Warren Buffet am făcut primii pași în a cunoaște compania în care vrem să investim. Am aflat în această lecție:

  • pe sgment al bursei este listată compania
  • care sunt principalii indicatori bursieri
  • care sunt cele mai importante date din calendarul financiar
  • unde gasim informații despre dividendele distribuite
  • cine sunt principalii acționari ai companiei
  • care este lichiditatea companiei pe bursă

În următoarele lecții vom încerca să cunoaștem mai bine business-ul companiei intrând în rezultatele financiare ale companiei pentru a afla cum reușește să facă profit.

Vrei să investeși la bursă în 2024?

Ai nevoie de un cont de tranzacționare la un broker autorizat. Deschiderea contului se poate face acum, 100% online, în doar 5 minute, prin intermediul telefonului mobil.

Mai multe informații despre cum poți investi la Bursa de Valori București și la Bursele Internaționale găsești pe www.goldring.ro. Alege Goldring – intermediar autorizat pe piața de capital cu o experiență de peste 23 de ani!