Bursele internationale au încheiat această săptămână pe creșteri. Indicele american DIJA a crescut față de vinerea trecută cu 2,42% iar indicele european DAX a urcat și cu 1,77%. Se pare că premisele războiului economic s-au mai estompat. Posibil că și Sărbătorile Pascale ale Catolicilor au făcut ca piața să fie mai optimistă.
Sentimentul fricii VIX a mai coborât puțin, la valoarea de 19,97 iar indicele Frică și Lăcomie a crescut puțin, la valoarea de 8 puncte. Atât indicele VIX cât și indicele F&G se află poziționați în zona corecțiilor, așa că acestea sunt posibile oricând în această perioadă.

Pe parcursul săptămânii încheiate pentru indicele BET au fost trei zile de creșteri și două zile cu scăderi, pe ansamblu principalul indice al bursei românești având o evoluție pozitivă, închizând cu un plus de 0,61% și menținându-se peste pragul de 8700 de puncte.

Volumele tranzacționate în piață au fost mici, statistica fiind totuși salvată de o tranzacție specială cu un pachet de acțiuni SIF5. Paștele Catolic a făcut ca vineri să înregistrăm cea mai slabă zi de tranzacționare din acest an, când în piață au fost schimbate acțiuni doar de 5,07 milioane lei.

Luând în calcul referința de la finele lunii decembrie 2017, indicele reprezentativ al bursei românești are un avans de 12,39%.

Articol scris cu sprijinul lui Mircea Ciocian membru fondator CIZ invest

Evoluția indicelui BET pe parcursul anului 2018 – grafic zilnic

Top creșteri de preț în primul trimestru al anului 2018

Primul trimestru al anului 2018 a adus mult optimism în rândul investitorilor la Bursa de Valori București, aceștia fiind plăcut surprinși de rezultatele bune raportate de majoriatea companiilor listate pentru anul 2017 și de propunerile generoase de dividende.

Top creșteri de preț din rândul companiilor ce compun indicele BET și nu numai

CompanieEvoluție preț T1 2018
Banca Transilvania+23%
Romgaz+20.6%
BRD+17.1%
Alro Slatina+16.2%
Bittnet Systems+14.1%

Top randamente dividende 2018

Finalul lunii martie ne-a adus și propunerile finale ale dividendelor ce ar putea fi distribuite în acest an. Pe locul întâi în topul companiilor ce ar urma să distribuie cele mai mari dividende se află o companie din afara indicelui BET-XT și anume Alumil Rom. Compania a beneficiat în anul 2017 de o serie de venituri nerecurente obținute în urma unor vânzări de terenuri și astfel profitul realizat în 2017 s-a majorat cu aproape 1000%. Dividendul propus de companie reprezintă a 3-a parte din prețul de piață al acțiuni.

Top dividende propuse – emitenți BET-XT

Top dividende propuse – Sursa: Prime Transaction