Titlurile OMV-Petrom au suferit o depreciere de aproape 7% de la data anunțului Fondului Proprietatea de a lichida o parte din participația de 19% deținută la producătorul de hidrocarburi. Scăderile înregistrate de Petrom au tras în jos și ceilalti indici bursierei astfel indicele BET ce este compus din cele mai importante 10 companii listate la BVB a coborât în zilele imediat următoare cu 2 procente iar indicele BET-NG ce are in componența sa principalele companii din domeniul energiei s-a depreciat cu 2,7%.

Deprecierea abruptă a titlurilor OMV-Petrom vine ca urmare a experiențelor anterioare de vânzare a activelor deținute de fond care s-au derulat de obicei cu un discount considerabil față de prețul din piață de la momentul anunțului. Discountul oferit de Fondul Proprietatea la oferte de vânzare Romgaz din 2016 și 2015 au fost de 8% respectiv 6% iar 2013 la vânzarea pachetului OMV-Petrom discount oferit la vânzare a juns chiar și la 12%.

Avand experiențele anterioare investitorii OMV-Petrom au preferat să arunce pachetele deținute la prețul din piață marcându-și eventualul profit în speranța că vor putea cumpăra la un preț mai mic participând la oferta publică derulată de Fond.

Anunțul înghețarii producției de petrol

Anunțul înghețării producției de petrol la 32,5 milioane de barili pe zi venit în urma întalnirii marilor țări exportatoare de petrol a venit ca o surpriză, analiștii asteptându-se la o eventuală decizie abea la întâlnirea din noiembrie. Vestea a dus la o creșetere accelerată a cotației barilului de petrol la 46,63 de dolari barilul și totodată la o creștere a indicilor bursieri internaționali.  La deschiderea sesiunii de tranzactionare imediat după anunț titlurile OMV-Petrom au urcat cu peste 2% tranzacționandu-se la ora 10:30 la prețul de 0,2490.

Conform raportului financiar emis de companie la 6 luni prețul mediu estimat de OMV-Petrom pentru anul 2016 a fost de 40$/baril. În consecință orice creștere a prețului barilului de petrol nu poate decât să bucure investitorii Petrom care recent au primit și vestea ditribuirii de dividende de cel puțin 30% din profitul realizat în 2016.

Analiza poziției financiare

Pe parcursul primului semestru al exerciţiului financiar 2016 se constată o scădere a valorii totale a activelor (0,69%) pe fondul reducerii atât a valorii activelor imobilizate cât și a valorii activelor curente. În valoare totală, activele imobilizate au scăzut faţă de începutul perioadei de raportare cu 0,91%, respectiv în sumă absolută cu 321.780.335 lei, fapt datorat în mare parte diminuării cu 1,63% a imobilizărilor corporale. În ceea ce privește activele curente ale Emitentului, acestea s-au redus cu 1,04%, datorită evoluției nefavorabile inregistrată de numerar și echivalente de numerar (-7,76%) pe fondul rambursării unei parți din datorii, precum și datorită reducerii creanțelor totale (0,45%).

Comparativ cu începutul perioadei de raportare atât datoriile pe termen scurt cât și cele pe termen lung au înregistrat o tendință de scădere. În aceste condiții se constată o reducerea  a datoriilor totale ale societății (-14,73%), ceea ce comportă o influență favorabilă asupra solvabilității.

Dacă la nivelul activului bilanțier s-a constat o evoluție negativă, nu se poate spune același lucru și despre pasivul bilanțier ce a cunoscut o creștere cu 0,78% pe fondul majorării valorii capitalurilor proprii (2,48%) precum și a veniturilor în avans (112,13%).

Analiza performanței financiare

Prin comparație cu aceeași perioadă a anului trecut (30.06.2015), cifra de afaceri netă  a scăzut cu 17,86%, fapt datorat în principal diminuării veniturilor din vânzări.

Ritmul de scădere al cheltuielilor din exploatare (8,80%) a fost devansat de cel al veniturilor din exploatare (16,65%), fiind prin urmare influențat într-un mod negativ rezultatul din exploatare.

Rezultatul financiar la 30.06.2016 s-a concretizat într-un profit de 310.859.149  lei, care s-a diminuat comparativ cu perioada de referință cu 47,25%, pe fondul reducerii atât a veniturilor financiare (41,64%) cât și a cheltuielilor financiare (32,56%), contribuind astfel la diminuarea rezultatului brut al perioadei.

Diminuarea rezultatului din exploatare cu 65,70%, a avut consecințe directe asupra rezultatului brut al perioadei, care a scăzut cu 58,90% comparativ cu perioada precedentă. Prin urmare rezultatul brut la finele primului semestru  s-a concretizat într-un profit de 657.138.895 lei, în scădere cu 58,90% comparativ cu valoarea înregistrată în perioada de referință (1.598.948.012 lei). După deducerea cheltuielii cu impozitul pe profit, în perioada curentă, entitatea a obținut un profit net de 633.415.210 lei, în scădere cu 55,02% comparativ cu perioada de referință.

Indicatori economico-financiari

Indicatorii de lichiditate au înregistrat o evoluție favorabilă, consolidând capacitatea entității de a-și acoperi datoriile curente pe seama activelor circulante (3,39) respectiv a creanțelor și disponibilităților (2,37). În ceea ce privește indicatorii de solvabilitate,  și la nivelul acestora s-a constatat o evoluție favorabilă, în sensul ameliorării independenței financiare și capacității de autofinanțare, rata solvabilității patrimoniale fiind de 0,91 iar cea a solvabilității generale 16,83. Gradul de îndatorare de 8,57% se încadrează în limita admisibilă, acesta fiind mai mic de 50%, ceea ce reflectă o stabilitate financiară puternică a Emitentului.

Maximizarea ratelor de rentabilitate determinate la nivelul Emitentului indică în cazul rentabilității economice (1,62%) eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate întregii activități a întreprinderii, ROA (1,56%) reflectând eficiența utilizării activelor din punct de vedere al profitului obținut, ROE (2,46%) indicând eficiența utilizării capitalului investit de către acționari iar rentabilitatea comercilă (11,42%) arătând randamentul activității Emitentului la formarea rezultatului.

IndicatorFormulaValoare
VCKp/Nr actiuni0,454
PBVCursul actiunii/Valoarea ctb a act0,551
EPSProfit Net/Nr.actiuni0,011
PERCursul actiunii/EPS22,357

 

Sursa: N.S.

Divergența negativă împinge cotația către minime

Graficul Petrom a evoluat în interiorul unui pitchfork format din impulsul ascendent de la începutul anului. Cotația Petrom a respins din linia canalului superior al pitchforkului în vara acestui an nereușind să depășească rezistența de la 0,27 lei/acțiune. La publicarea anunțului Fondului Proprietatea de vânzare a unei părți din activele OMV-Petrom graficul a spart suportul oferit de media mobilă de 100 de zile și de linia mediana a pitchforkului. Prin spargerea celor 2 linii de suport divergența semnalizată de oscilatorul SMI a fost confirmată și ar putea duce pe viitor la noi deprecieri și atingerea suportului de la 0,2360.

Analiza grafic zilnic Petrom

Analiza grafic zilnic Petrom