Conform unui articol publicat recent de Ziarul Financiar numărul investitorilor la Bursa de Valori București a crescut într-un mod accelerat în acest an pe fondul scăderilor bursiere de la începutul anului dar și pe fondul emisiunilor de tituri de stat FIDELIS emise de guvern.
În cele ce urmează va propun să explorăm motivele pentru care din ce în ce mai mulți investitori se simt atrași de investițiile pe bursa locală (punctele bune) dar si capitolele la care atat bursa locala mai are de lucrat si motivele pentru care inca multi investitori stau încă departe de bursă.
Investiții la Bursa de Valori București – randamente istorice
Bursa de Valori București este o bursă tânără, în noiembrie 2020 aniversând 25 de ani de la redeschidere după ce timp de 50 de ani a stat închisă după sosirea comuniștilor la putere.
Analizând evoluția principalului indice bursier de-a lungul timpului, putem constata că randamentul anualizat al indicelui BET-TR (indice care include și dividentele distribuite) pe parcursul a 24 de ani, sau 21 de ani sau 12 ani, luând în calcul și deprecierea monedei RON față de USD, ar fi fost de 8.8%, 16% și respectiv 13,7%.
Perioada | Randament anualizat BET-TR in RON | Depreciere RON vs USD | Randament in USD |
---|---|---|---|
1997 – 2020 (24 ani) | +14.8% | 8% | +8.8% |
2000 – 2020 (21 ani) | +20.5% | 4.5% | +16% |
2009 – 2020 (12 ani) | +17.5% | 3.8% | +13.7% |
Randamentele mai sus au la bază calculele realizate de Valentin Nedelcu de la blogul Stiintabanilor.ro – randamentul investiției la BVB
Valori similare se pot regăsi și în calculele realizate de MSCI, prin indicele MSCI România care are în componența sa cele mai mari cinci companii listate la BVB și anume TLV, BRD, SNP, EL și SNG.
Randamentul anualizat în dolari al acestui indice pentru ultimii 10 ani a fost de 11,91%. Comparativ, indicele piețelor dezvolate prezintă un randament de 9,41%, iar indicele piețelor de frontieră de 3,16%.
De asemenea, în comparație cu indicii menționți anteriori, MSCI România prezintă atât un indicator P/E de 9.56 dar și un randament al dividendui mult mai atractiv de 5,34%.
Cum s-a comportat bursa locala în cazul crizei provocate de COVID-19?
Luna Martie a anului 2020 a fost caracterizata de o volatilitate extreme pe toate bursele lumii.
Uitându-ne acum în urmă, putem observa că scăderea înregistrată de principalul indice bursier de la Bursa de Valori București a fost mai mică decât cea a indicelui S&P500 din SUA sau a indicelui DAX al bursei germane și mult mai mică în comparație cu deprecierea suferită de indicele BET în timpul ultimei crize financiare.
Unul dintre principalele motive pentru această evoluție mai bună este prezența în piață a investitorilor instituționali, a fondurilor de pensii și a altor investitori importanți care nu se regăseau în urmă cu o decadă în timpul crizei financiare din 2007 – 2008.
De asemenea, în tot acest timp și componenta indicelui a evoluat, astfel încât, în ultimii ani au apărut tot mai multe companii precum Medlife, Digi, Teraplast și altele ce au oferit o mai mare diversitate sectorială.
Investiții la Bursa de Valori București – oferta de instrumente
Oferta de instrumente de la Bursa de Valori București a fost pentru mult timp dominată de acțiunile companiilor în care statul este acționar majoritar și acțiunile fondurilor închise de investiții de tip SIF.
În ultimii ani, investitorii la BVB au putut asista la un val de schimbare, prin apariția mai multor companii din sectorul privat și chiar includerea acestor companii în principalul indice bursier care astăzi numără 16 companii. Aceste companii au venit și cu o politică diferită, de tip growth, orientate spre creștere și nu spre distribuire de dividende.
În același spirit, s-a observat apariția diverselor emisiuni de obligațiuni corporative, atât în lei cât și în euro, instrumente care au început să devină tot mai populare în rândul investitorilor. În ultimii doi ani multiple companii au încercat să se listeze prin emiterea acestor obligațiuni corporative, oferind de asemenea și randamente interesante de la 8% până la 10-12%.
Anul 2020 a venit și cu o premieră, prin emisiunea de titluri de stat FIDELIS, titluri tranzacționabile la Bursa de Valori București. Cele două emisiuni de titluri de stat FIDELIS s-au dovedit a fi un real succes atât prin sumele atrase de către stat de la populație cât și prin lichiditatea acestor acestor instrumente odată listate la bursă.
Oferta de instrumente disponibilă la Bursa de Valori București s-a îmbunătățit continuu în ultimii ani, iar listările și plasamentele private derulate de companiile de brokeraj în ultima perioadă, ne indică faptul că acest trend este abia la început.
La ce randamente anuale se pot aștepta investitorii de la BVB?
Privind spre viitor, Dragoș Cabat, CFA România, afirmă într-un interviu pentru Ziarul Bursa faptul că în perioada următoare ne putem aștepta la randamente anualizate totale de 8-10%, afirmație care este în concordanță cu performanța indicelui BET până în acest moment.
Așa cum am vazut și în raportul realizat de MSCI companiile listate la Bursa de Valori București sunt încă ieftine din punct de vedere a multiplului PER dar oferă randamente ale dividendelor mult mai bune fapt care le face în continuare foarte atractive.
În ciuda unui an dificil investitorii se pot aștepta în continuare la randamente ale dividendelor bune chiar și în anul 2021. Confrom estimărilor realizat de analiștii de la Goldring, randamentul mediu al dividendelor pentru anul 2020 este de 6,7%.
Deși afectate în mod direct de pandemia de COVID-19, companiile listate la Bursa de Valori București ar putea să reușească să ofere noi randamente semnificative investitorilor.
Băncile ar putea conduce în topul dividendelor de anul viitor al companiilor din indicele BET (a cărui companii ar putea oferi un randament mediu de peste 6%, în condițiile în care multe companii din acest indice au suferit scăderi are rezultatelor financiare de la an la an)
Bursa de Valori București – la ce ne putem aștepta pe viitor?
Mă aștept în continuare ca oferta de instrumete disponibile pentru tranzacționare să continue să se lărgească și tot mai multe companii din sectorul privat să fie interesate să se listeze sau să se finanțeze prin emisiuni de obligațiuni corporative.
Bursa de Valori București are un plan ambițios de dezvoltare prin înființarea Contrapărții Centrale, instituție care va permite o serie de operațiuni precum împrumutul de acțiuni și vânzarea în lipsă.
Conform planului de dezvoltare expus anul trecut de reprezentanții bursei la BVB, se vor putea tranzacționa atât instrumente clasice precum acțiuni, obligațiuni sau titluri de stat cât și instrumente derivate precum contracte futures pe acțiuni, indici, valute sau energie.
Bursa de Valori București a facut în 2020 un pas către statutul de piață emergentă pe criteriile FTSE Russell. Adevărata miză rămâne însă obținerea statutului de piață emergentă pe criteriile MSCI.
Odată cu schimbarea guvernului, având acum un guvern de centru dreapta, mă aștept ca acest statut să fie mai ușor de obținut.
Guvernul PNL cred că înțelege mai bine rolul Bursei de Valori București și conform declarațiilor făcute în trecut, este interesat de listarea companiilor de stat de la bursă acest lucru facilitând obținerea statului de piață emergentă.
Obținerea statului de piață emergentă pe lângă beneficiul adus de sporirea lichidiății va duce și la o evaluare mai corectă a companiilor prin diminuarea discountului de preț și la atragerea altor companii către bursă care momentan sunt interesate de o listare pe bursele din Europa pentru a obține o evaluare cât mai corectă.
Investiții la Bursa de Valori București – puncte slabe
În ceea ce privește “punctele negre” ale Bursei de Valori București, aș remarca în primul rând lichiditatea destul de slabă care se manifestă în unele perioade ale anului și mai ales pe emitenții din eșalonul doi al bursei. În acest sens am observat însă în ultima perioadă că tot mai mulți emitenți apelează la serviciile unui Market Maker pentru a combate aceast fenomen.
Conducerea Bursei de Valori București este în opinia mea destul de puțin interesată în a aduce investițiile la bursă mai aproape de micul investitor. Cu toate că la nivel declarativ conducerea bursei susține că are ca obiectiv atingerea unui număr de 100,000 de investitori activi la bursă, în practică, prea puțin s-a realizat în acest sens. În cadrul evenimentelor Forumul Investitorilor organizate în trecut, au fost mai degrabă invitați să ia cuvântul reprezentanți ai fondurilor de investiții, fondurilor de pensii, brokeri sau alți specialiști ai pieței de capital care în opinia mea contribuiau la conturarea unei imagini foarte “corporate” a bursei ca și cum aceasta nu ar fi fost accesibilă investitorului de rând.
Cluburile de investitori din țară au fost uitate de conducerea bursei. În anul 2016 conducerea bursei a avut un program foarte ambițios de atragere a micilor investitori prin înființarea unor cluburi de investitori la nivel local în diverse orașe mari din țară. Au fost înființate atunci cel puțin 7 cluburi de investitori în Cluj, București, Suceava, Târgu Mures, Zalău etc. Scopul inființării acestor cluburi a fost de a oferi educație bursieră în mod gratuit tuturor celor interesați și de a oferi o interacțiune directă între investitori. Din păcate odată cu schimbarea conducerii Bursei de Valor București această inițiativă a fost uitată iar cluburile în mare parte au dispărut deși, si-au arătat eficiența reușind să coaguleze în jurul lor cumunități de investitori foarte pasionați.
Cu toate că s-a extins destul de mult în ultima perioadă, oferta de instrumente financiare este încă destul de limitată. În ultimii ani instrumentele de tip ETF au început să fie tot mai căutate de investitori însă la BVB, găsim în acest moment doar un singur instrument de acest tip iar în timpul scăderilor bursiere investitorii nu prea au cum să se protejeze, produsele structurate fiind destul de limitate.
Declararea castigurilor din investiții consider că este încă o procedura birocratică foarte greoaie care descurajează mulți investitori la început de drum.
ASF-ul (Autoritatea de Supraveghere Financiara) este prea puțin implicată în dezvoltarea pieței de capital, drept dovadă, abia în 2020 companiile de brokeraj au primit undă verde pentru deschiderea de conturi de investiții online cu toate că erau pregătite pentru acest pas cu mult timp în urmă.
Comisioanele de tranzacționare sunt în opinia multor investitori destul de mari tocmai din acest motiv, day-tradingul fiind aproape inexistent la Bursa de Valori București.
Vrei să investeși la bursă în 2024?
Ai nevoie de un cont de tranzacționare la un broker autorizat. Deschiderea contului se poate face acum, 100% online, în doar 5 minute, prin intermediul telefonului mobil.
Mai multe informații despre cum poți investi la Bursa de Valori București și la Bursele Internaționale găsești pe www.goldring.ro. Alege Goldring – intermediar autorizat pe piața de capital cu o experiență de peste 23 de ani!
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.