Miercuri 26 iunie, alaturi de Radu Cojoc broker al companiei Goldring, într-un episod LIVE al video-blogului am discutat despre principalele evenimente bursiere care s-au petrecut în prima parte a anului 2020 dar și despre rezultatele financiare care ar urma să fie anunțate în partea a doua a anului.
Prăbușirea piețelor din prima parte a anului 2020 a provocat, conform analiștilor, cea mai accelerată scădere a indicilor bursieri din istorie.
Cu toate că indicele american S&P500 s-a depreciat cu peste 25% în doar 16 zile (-35% depreciere totală) și indicele german a înregistrat o scădere de peste 39%, bursa de la București a rezistat mai bine valului de panică afișând la finalul lunii Aprilie o scădere de 31%.
Analizând modul în care Bursa de Valori București a rezistat valului de panică generat de răspândirea noului virus putem spune că bursa locală a dat dovadă ca este o bursă matură care s-a corelat bine cu mișcările de piețe externe.
Cum văd analiștii semestrul doi și anul 2021
Cu toate că indicele S&P 500 a suferit o depreciere accelerată în prima parte a anului și analiștii se așteapta la scăderi ale veniturilor în trimestrului doi, analizând datele dintr-un raport publicat de FactSet am fost surprins să constat că peste 52% din companiilor cuprinse în indicele american S&P500 aveau la finalul lunii Iunie o recomandare de BUY din partea analiștilor financiari.
Sursa: Raport FactSet – HAVE ANALYSTS LOWERED THEIR RATINGS ON S&P 500 STOCKS DUE TO COVID-19
Un indicator important în evaluarea performanțelor financiare raportate de companii este indicatorul earnings per share (câștigul pe acțiune) prescurtat EPS.
Dacă la finalul anului 2019 companiile din indicele S&P500 au raportat un EPS mediu la nivelul indicelui de 163 acum, dupa evaluarea efectelor pandemiei analiștii estimeaza pentru finalul anului 2020 un caștig pe acțiune de 127.6.
Interesant este faptul că analiștii estimeaza pentru finalul anului 2021 un EPS de 163.9 (mai mare decât cel din 2019) în ciuda avertizărilor venite din partea FMI
IMF downgraded its GDP forecast for 2021. It now expects a growth rate of 5.4% from the 5.8% forecast made in April (the positive reading reflects that economic activity will be coming from a lower base following 2020′s heavy contraction).
Semestrul doi la BVB – estimări, riscuri și oportunități
Analiștii BT Asset Management estimează că ritmul mediu anualizat de crestere de profituri pentru urmatorii 3 ani să fie de -6% vs. +8.5% in ultimii 10 ani.
Totodată EPS (caștigul pe acțiune) este estimat să scadă cu 20% în 2020 și cu 11% în 2021.
Un eveniment important de urmărit în semestrul doi este promovarea Bursei de Valori București la statutul de piață emergentă.
Odată cu această promovare companiile listate la BVB vor intra în atenția mai multor fonduri de investiții pasive ceea ce înseamnă că sumele alocate investițiilor în companiile listate pe bursa locală vor crește.
Într-un raport publicat în luna Iulie de analiștii companiei WOOD estimau că cele două companii românești care se vor regăsi în indicii FTSE Russell ( Banca Transilvania și Nuclearelectrica) vor atrage investiții cumulate de 59 de milioane de dolari, ca urmare a promovării pieței de capital românești la un nou statut.
În cadrul webinarului LIVE pe care l-am susținut alături de Radu Cojoc broker Goldring am analizat o serie de companii listate la Bursa de Valori Bucuresti, companii care au avut o performanță buna în prima parte a anului 2020 dar și companii care nu au avut o performanță buna în primul semestru dar ar putea oferi o surpriză în partea a doua a acestui an.
Principalele teme abordate în cadrul webinarului LIVE – Semestrul 2 la BVB
- cum au evoluat piețele în prima partea a anului 2020
- cum vad analistii financiari anul 2020 si anul 2021
- vom avea un val de infectari? – val confirmat la acest moment
- principalele riscuri pentru partea a doua a acestui an
- companii care au avut o evolutie buna în prima parte a acestui an
- Nuclarelectrica (SNN) – evolutie si perspective pentru anul 2020
- Teraplast (TRP) – rezultate financiare estimate pentru semestrul intai
- Turbomecanica (TBM) – sectorul de aparare merita urmarit?
- Companii de urmarit în partea a doua a anului 2020
- Electrica (EL) – si sectorul de utilități – evolutie în 2020 și perspective
- Norofert (NRF) – de ce merită urmarită compania? Estimări rezultate financiare
Am fost mereu pasionat de domeniul bursier, de analiza companiilor și identificarea celor mai performante companii. Doarece nu am fost de uneltele de analiză puse la dispoziție de brokeri am hotărât să-mi construiesc singur uneltele de care am nevoie pentru a putea identifica mult mai ușor companiile în care chiar merită să investești.
Toate acest instrumente le-am inclus în Comunitatea Investestelabursa o secțiune premium pe site-ul Investestelabursa.
Leave A Comment
You must be logged in to post a comment.