Mulți investitori începători care au reușit să pună la punct un plan de economisire ajung să se întrebe la un moment dat: e acum un moment bun pentru a investi?
Aceeași întrebare mi-am pus-o și eu în 2015 când am decis să fac pasul către bursă și după mai multe luni de economisire constantă a unei părți din salariu am reușit să strâng suma necesară pentru a-mi deschide un cont de investiții la un broker autorizat din România.

De cele mai multe ori nu vei prinde cel mai mic preț

Cu toții ne dorim să cumpărăm la cel mai mic preț astfel încât să ne maximizăm profitul. Am auzit de prea multe ori persoane care spuneau:

Abia aștept să vină o criză ca să pice prețul imobiliarelor sau a acțiunilor ca să cumpăr la preț redus

Nu cumpăr acum că sigur prețul va scădea cu x% în perioada următoare

Realitatea ne arată însă că puține persoane au curajul să cumpere atunci când prețurile se prăbușesc de la o zi la alta cu procente bune. Cele mai multe persoane sunt prea panicate pentru a lua o decizie de investiție atunci când prețul scade și presa de specialitate anunță o criză cum nu am mai trăit până acum iar firmele fac disponibilizări pe bandă rulantă.

Emoțiile și frica de a nu pierde bani îi va face pe mulți să aștepte o confirmare a revenirii trendului de creștere a prețurilor fapt care înseamnă automat ratarea minimului absolut.

YouTube player

Moment perfect pentru a investi nu există

Am observat de-a lungul timpului că multe persoane care vor să facă pasul către bursă amână să investească datorită diverselor temeri legate de o eventuală criză, diverse conflicte pe plan extern sau alte știri apărute prin presa de specialitate.

Adevărul e că de-a lungul istoriei nu a existat niciodată un moment perfect în care să nu existe nici un fel de risc (pe plan intern sau extern) în care să poți spune că acum e cel mai bun moment pentru a face o investiție și toate stelele sunt aliniate pentru o investiție 100% sigură.

Îmi aduc și acum aminte momentul în care mi-am propus eu să fac pasul către bursă. Grecia traversa o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic iar în presa de specialitate se discuta despre un grexit. Contextul era unul foarte complicat plin de incertitudine dar asta nu m-a împiedicat să fac pasul către bursă și să cumpăr primele acțiuni.

Un orizont de investiții pe termen lung îți asigură câștiguri garantate

Analizând puțin discuțiile pe care le-am purtat cu cei care m-au întrebat de-a lungul timpului dacă e un moment bun să investească, am observat că am ajuns de fiecare dată la întrebarea:

Care e orizontul tău de investiții?

Cu alte cuvinte:

Pentru cât timp îți propui să menții investițiile realizate

când vei avea nevoie de banii pe care îți propui să-i investești

Datele colectate de analiști de-a lungul timpului ne arată că investind pe o durată mai lungă de timp avem toate șansele ca la finalul perioadei să avem un randament pozitiv.

Astfel, analizând evoluția pieței din SUA în perioada 1974 – 2019 putem constata că plasând o investiție în principalul indice bursier S&P500 pentru o perioadă de un an de zile am fi putut avea următoarele rezultate:

  • Cel mai mare câștig 37.8%
  • Cea mai mare pierdere -37%
  • Câștig mediu 11.9%

Dacă extindem perioada pentru care am fi investit la 3 ani în intervalul 1974 – 2019 am fi putut obține următoare rezultate:

  • Cel mai mare câștig 29.1%
  • Cea mai mare pierdere -14.3%
  • Câștig mediu 10.8%

În cazul în care am fi păstrat investiția realizată pentru o perioadă de 5 ani tot în intervalul 1974 – 2019 rezultatele ar fi fost următoarele:

  • Cel mai mare câștig 26.8%
  • Cea mai mare pierdere -1.7%
  • Câștig mediu 11.1%

După cum se poate vedea, cu cât suntem dispuși să investim pentru o perioadă mai lungă cu atât pierderea se reduce și avem toate șansele să obținem un rezultat pozitiv în urma investițiilor realizate.

Așadar nu contează atât de mult momentul în care începi. Dacă perioada pe care o ai în vedere este suficient de lungă ai șanse mari ca la final să ai un randament pozitiv.

Secretul stă în investiții constante și un portofoliu diversificat

Pe lângă un orizont de investiții pe termen lung un alt factor care poate contribui semnificativ randamentul portofoliului tău sunt investițiile constante sau fluxul cashflow. Investit constant din sumele pe care le economisești chiar și atunci când piața scade ajungi să cumperi la prețuri din ce în ce mai mici și astfel scazi costul mediu al instrumentelor pe care le cumperi.

Un exemplu foarte bun în acest sens este experimentul pe care l-am făcut pe acțiunile companiei Nuclearelectrica care s-a aflat o lungă perioadă de timp pe un trend descendent.

YouTube player

Diversificarea portofoliului este de asemenea o componentă cheie care poate asigura un randament pozitiv. Prin includerea în portofoliu a instrumentelor cu venit fix sau a aurului ne putem proteja de volatilitatea care poate apărea în vremuri tulburi cu incertitudine sau recesiune economică

Astfel, după cum se poate observa mai jos, un portofoliu moderat conservator care are în componența sa 60% titluri de stat, 10% aur și 30% acțiuni de pe piețe internaționale poate face față cu brio unei crize economice iar randamentele aduse pe 3 ani, 5 ani sunt pozitive.

Vrei să investeși la bursă în 2024?

Ai nevoie de un cont de tranzacționare la un broker autorizat. Deschiderea contului se poate face acum, 100% online, în doar 5 minute, prin intermediul telefonului mobil.

Mai multe informații despre cum poți investi la Bursa de Valori București și la Bursele Internaționale găsești pe www.goldring.ro. Alege Goldring – intermediar autorizat pe piața de capital cu o experiență de peste 23 de ani!